Bătaie pentru locul de la masă într-un local din municipiu

0
103

Vineri, în jurul orei 21.00,  la dispeceratul Inspectoratului de Jandarmi Județean Arad, prin Sistemul Național Unic pentru Apeluri de Urgență 112, a fost solicitată intervenția unui echipaj, în zona unui local public din municipiul Arad.

Apelul a fost făcut de către un bărbat în vârstă de 58 de ani care a reclamat faptul că, în timp ce servea masa, a fost lovit de către un alt bărbat. Din verificările echipajului, s-a ajuns la concluzia că între cei doi bărbaţi a izbucnit un conflict datorat unor neînțelegeri legate de locurile la mese, iar persoana agresată a avut nevoie de îngrijiri medicale.

Jandarmii au depistat și cea de-a doua persoană, în apropierea localului, aceasta fiind un bărbat în vârstă de 48 de ani, din municipiul Arad.

În acest caz au fost întocmite actele de sesizare necesare organelor de urmărire penală, persoana în vârstă de 48 de ani fiind susceptibilă de săvârșirea infracțiunii de lovire sau alte violențe.

Oana Ilea

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.