jandarmi
Jandarmi din cadrul Grupei de Supraveghere și Ordine Publică Ineu au asigurat măsurile de ordine la manifestările publice care au avut loc, la finalul săptămânii trecute, în zona centrală a orașului Ineu (Zilele Oraşului), care, din păcate, nu s-au dovedit a fi prea paşnice.
Astfel, pe timpul manifestărilor, în noaptea de 18/19 iulie a.c., în jurul orei 1,30, un echipaj de jandarmerie a fost solicitat să intervină pentru aplanarea unui conflict, izbucnit taman (spre norocul părţii vătămate) în faţa spitalului din oraş.
„La locul intervenției au fost identificate persoanele implicate, acestea fiind trei bărbați domiciliați în orașul Ineu. După verificări, a rezultat că, pe fondul unor neînțelegeri mai vechi și al consumului de băuturi alcoolice, un bărbat cu vârsta de 43 de ani și fiul acestuia, în vârstă de 17 ani, au agresat un bărbat cu vârsta de 48 de ani. Persoana lovită a fost condusă la spitalul din Ineu, pentru îngrijiri medicale. Având în vedere plângerea depusă, colegii mei au întocmit actele de sesizare necesare organelor de urmărire penală, pentru săvârșirea infracțiunii de lovire sau alte violențe”, ne declara mr. Emilia Fînaţă, ofiţer de presă în cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Arad.
„Norocul” bărbatului a fost că agresiunea asupra sa a avut loc „peste drum” de spitalul orăşenesc, iar cadrele medicale i-au acordat de urgenţă primul-ajutor.
Se pare că bărbatul a fost lovit destul de grav în zona capului, aşa că, în funcţie de numărul de zile de îngrijiri medicale, fapta de “loviri sau alte violenţe” poate fi schimbată într-una cu consecinţe mai grave pentru agresori .

Recomandările redacției