Beat criță, conducea în zig-zag, iar când a fost depistat de polițiști, a vrut să sară la bătaie

0
172

Un bătrân a fost încătușat astăzi, după ce a condus beat! Se pare că totul a fost dat în vileag de o persoană care a sunat la 112, iar polițiștii au pornit pe urmele lui. Astăzi, în jurul orelor 14:50, o persoană a sesizat prin apelul unic de urgență 112, polițiștii orașului Pâncota despre faptul că pe DJ 709, între localitățile Seleuș și Pâncota, o persoană conduce un autoturism în zig-zag. În urma apelului, polițiștii au plecat în teren și l-au depistat pe șoferul în cauză, în timp ce conducea un autoturism pe drumul indicat în apelul 112.

La momentul controlului s-a stabilit că este vorba despre un bărbat de 73 de ani din comuna Zărand. Întrucât acesta emana halenă alcoolică, polițiștii i-au solicitat să se supună unei testări cu aparatul alcooltest, conducătorul auto refuzând acest lucru.

Din aceste motive s-a procedat la conducerea lui de către polițiști la cea mai apropiată unitatea spitalicească în vederea recoltării de probe biologice, moment în care bărbatul în etate a devenit violent, fiind necesară încătușarea acestuia.

La spital, bărbatul s-a supus testării cu aparatul alcooltest și a recoltării de probe biologice.  În urma testării etilotest a rezultat o îmbibație alcoolică de 1,01 mg/l alcool pur în aerul expirat. Bărbatului i-a fost întocmit un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere a unui autovehicul pe drumurile publice sub influenta băuturilor alcoolice.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.