După cum am scris de nenumărate ori, nu mă număr nici pe departe printre admiratorii haștagilor și ai apucaților care în afară de sloganuri de genul „PSD, ciuma roșie” nu au altceva în cap. Nu mă număr însă nici printre simpatizanții și votanții PSD, deși trebuie să recunosc că uneori, partidul cu pricina face și lucruri bune, după cum face și multe prostii. Pot să-i înțeleg pe haștagii care nu au mers la referendum, dar nu pot să-i înțeleg când acționează violent pe stradă, în Parlament sau pe Facebook. Pot să-i înțeleg oarecum pe pesediști că au ținut cu dinții să facă în această perioadă referendumul pentru familia tradițională, pentru a se urca puțin pe valul de popularitate al acestui concept, în cazul în care scrutinul va fi validat, pot să-i înțeleg că luptă împotriva abuzurilor făcute de unii procurori, unii sereiști, unii polițiști și așa mai departe, dar nu pot să-i înțeleg atunci când vor să dea mai multe drepturi infractorilor decât oamenilor cinstiți. Și orice
s-ar spune, infractorii au și așa o grămadă de drepturi. Dar, pe de altă parte, da, trebuie și ei tratați corect, trebuie respectată legea și în ceea ce-i privește, nu trebuie să fie condamnați în baza unor probe falsificate…
În cazul ambelor categorii, trebuie să știți că nu suport mârlănia, prostia și lipsa de politețe. Tot felul de site-uri de știri scriau, sâmbătă, despre așa-zișii eroi care au refuzat să dea mâna cu Liviu Dragnea și Traian Băsescu. Ambele „fapte de arme” au avut loc în secțiile de vot, „eroii demni de toată lauda” făcând parte din biroul electoral al secției. Nu o să le dau numele, nici nu le-am reținut, că oricum nu merită. Merită însă spus că este mai mult decât lipsă de politețe să nu răspunzi la salut sau să nu întinzi mâna, când cel din fața ta ți-o întinde. Că nu
l-ai văzut, că nu l-ai auzit, este cu totul și cu totul altceva. Dar când te uiți la cel care te salută sau îți întinde mâna ca boul, înseamnă că ești prost crescut, că nu ai cei șapte ani de acasă, nu că ești vezi doame vreun erou pe tărâmul luptei împotriva ciumei roșii sau a băsismului. Și eu, trebuie să recunosc, nu îi salut pe unii politicieni sau unele persoane publice pe care le întâlnesc pe stradă. Motivul? Nu merită. Dar dacă se întâmplă să mă salute ei pe mine, sau să îmi întindă mână, le răspund „cu aceeași monedă”. Nu de alta, dar încă de copil am învățat, că este foarte urât să nu răspunzi când ești salutat.
Acum însă observ că politica i-a făcut pe mulți să uite și cele mai elementare noțiuni de bună-creștere. Adversarul este privit ca un dușman care nu merită nici măcar să respire același aer cu noi, un om care trebuie înjosit ori de câte ori se ivește ocazia, care trebuie înjurat pe stradă, hăr­țuit, blamat… Mai mult, dacă i se cunoaște soția/soțul, copilul, fratele/sora, și ei merită același lucru, că de, sunt și ei vinovați de „faptele” soțului/soției, părintelui, fratelui/surorii. Și uite așa, pas cu pas, societatea românească se îndreaptă înspre un război al tuturor împotriva tuturor, (bellum omnium contra omnes), cum scria Thomas Hobbes.

Recomandările redacției