Beneficiarii de fonduri prin AFIR – P.F.A și Î.I, radiați de Registrul Comerțului, dacă nu-și clarifică activitatea

0
167

Arădenii beneficiari de fonduri prin Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale trebuie să știe că riscă radierea de către Registrul Comerțului, dacă nu se conformează noii legislații. Vorbim despre persoanele fizice autorizate și cei care și-au făcut intreprindere individuală, de beneficiarii PNDR. Registrul Comerțului (ONRC) a anunțat încă mai bine de o lună și jumătate că va trece la radierea PFA-urilor și II-urilor care nu au actualizat obiectul de activitate. Totuși, cei vizați prevederi mai au puțin răgaz.

Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale atrage atenția asupra obligativității beneficiarilor Programului Național de Dezvoltare Rurală, constituiți ca persoană fizică autorizată și ca întreprindere individuală, de a se conforma prevederilor Legii 182/ 2016 și de a transmite la AFIR documentele necesare în termen de maximum 14 zile lucrătoare de la data luării la cunoștință a Notificării emise de AFIR.

Potrivit legislației, persoanele fizice autorizate (P.F.A.) și întreprinderile individuale (Î.I.) aveau obligația îndeplinirii până la data de 18 martie 2019 a condiției privind numărul maxim de clase de activităţi prevăzute de codul CAEN, respectiv maximum cinci clase pentru PFA și maximum 10 clase pentru Î.I.

Semnalați să acționeze de urgență

În cazul nerespectării acestor prevederi, persoanele fizice autorizate (P.F.A.) și întreprinderile individuale (Î.I.) sunt radiate din Registrul Comerțului.

„Subliniez importanța acționării de urgență de către beneficiarii PNDR aflați în situația nerespectării prevederilor Legii numărul 182/ 2016, în sensul furnizării către CRFIR sau OJFIR, în termen de maximum 14 zile lucrătoare, a documentelor doveditoare ale înregistrării activității economice la ONRC, în conformitate cu clauzele stipulate în contractele sau în deciziile de finanțare. Nerespectarea acestor termene va atrage răspunderea beneficiarilor conform legislației în vigoare”, a susținut Adrian Cheșnoiu, directorul general al AFIR.

Beneficiarii PNDR, constituiți ca P.F.A. și Î.I., care se regăsesc în situația descrisă mai sus, trebuie să depună la CRFIR sau OJFIR (în funcție de tipul de proiect), documentele prin care au fost reautorizați, dar nu mai târziu de 14 zile lucrătoare de la data luării la cunoștință și cu respectarea unor condiții. Una dintre acestea este menținerea formei de organizare conform celei existente la data încheierii contractului sau a deciziei de finanțare; în cazul în care beneficiarul era autorizat ca P.F.A., dar la această dată are un număr de salariați mai mare de 3, poate proceda la momentul reautorizării la schimbarea formei de organizare, respectiv ca Î.I. (titular al unei întreprinderi individuale);

De asemenea, beneficiarii vizați trebuie să aibă aceleași coduri CAEN aferente proiectului pentru care a primit finanțare; să se înregistreze în Registrul Unic de Identificare APIA (RO APIA) și să preia integral exploatația sau exploatațiile pe noua formă de organizare, astfel încât să nu aibă consecințe asupra stabilirii dimensiunii economice a exploatației agricole deținute de beneficiar.

În februarie 2019, Aradul avea un număr de  30.414 profesioniști activi din punct de vedere economic, din care 19.387 persoane juridice și diferența, persoane fizice autorizate.

Mai multe infomații pot fi obținute luând legătura cu reprezentanții ONRC.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.