prezentareAsociația Arad Capitală Europeană a Culturii 2021 a susținut prezentarea beneficiilor pe care le poate aduce candidatura la prestigiosul titlu în trei instituții de învățământ din Arad.
Este vorba despre Colegiul Național „Vasile Goldiș”, Colegiul Național „Elena Ghiba Birta” și Colegiul Național „Preparandia Di­mitrie Țichindeal”.
Evenimentele au avut loc la invitația făcută de conducerile celor trei colegii în urma prezentării care a avut loc miercuri, 11 martie la Teatrul Clasic „Ioan Slavici” Arad. Întâlnirile cu elevii celor trei colegii au avut loc în perioada 16 – 20 martie și fac parte din seria de demersuri întreprinse cu scopul promovării activității Asociației Arad Capitală Europeană a Culturii 2021 în rândul tinerilor.
La finalul fiecărui eveniment elevii prezenți au pus întrebări. Tinerii au vrut să știe care sunt șansele ca Cetatea Aradului să fie redată circuitului civil sau motivele pentru care există clădiri cu statut de monument istoric cum ar fi cea a Teatrului Vechi care se află momentan într-o stare deplorabilă.
Andrei Ando, director executiv al Asociației Arad Capitală Europeană a Culturii 2021, a încercat să lămurească toate aceste lucruri, insistând asupra faptului că cele   enumerate mai devreme, deși im­por­tante pentru viața comunității, nu reprezintă criterii de selecție în competiția pentru prestigiosul titlu.
Asociația Arad Capitală Europeană a Culturii 2021 este un organism neafiliat politic care își pro­pune ca în perioada următoare să organizeze manifestări culturale me­nite să crească notorietatea și vizi­bilitatea Aradului, dar și să atra­gă un public cât mai numeros și mai divers.
De asemenea, Asociația Arad Capitală Europeană a Culturii 2021 va fi alături de instituțiile culturale în organizarea și promovarea acțiu­nilor înscrise în programul curent.

Recomandările redacției