Bezna nepăsării…

0
222

Apropierea sfârșitului de an este și un moment al bilanțului. Pe care aproape fie­care om și-l face. Trage o linie, face balan­ța, măsoară împlinirile, neîmplinirile, adună, scade, croiește planuri, își face speranțe pentru viitor. Așadar, a mai trecut încă un an și de la Revoluție. Aproape trei decenii, fără un an s-au scurs. O generație. Copiii de atunci sunt astăzi tineri sau chiar maturi, la rândul lor capi de familie, tinerii din ‘89 sunt maturi, iar maturii de atunci au ajuns, astăzi, la vârsta senectuții. Și, mai este o categorie, cei care nu au mai apucat să îmbătrânească: sunt morții acelor zile, cei mai mulți dintre ei tineri și foarte tineri. Atunci. Ei au fost comemorați zilele trecute, la orele serii. O manifestare, din păcate, aproa­pe clandestină. Asta din punctul de vedere al numărului de participanți. Poate și ora, destul de neinspirată, la ceas de seară, în bezna înserării, dar și mai dureros, în bezna nepăsării. Doar vreo, hai să spunem, cincizeci de oameni și asta așa, cu larghețe. Oficiali, preoți, garda de onoare, lumânări aprinse în jurul Monumentului Eroilor din Piața Revoluției, membri ai familiilor celor căzuți și, poate cel mult vreo zece… neaparținători. Care au venit nu din obligație, ci pentru că așa au simțit. Fiind o zi de muncă lumea trecea prin zonă. Grăbită, încărcată de cadouri, dar mai ales de grijile și apăsările zilei. Prea puțin dispusă să se alăture manifestării, fie și preț de câteva minute. Măcar pentru reflecție, pentru un mic omagiu adus celor căzuți. Despre curaj, jertfă, vorbe care tebuie spuse cu această ocazie. Însă, din păcate erau cuvinte doar pentru foarte puțini. N-a fost lume nici cât să umple un tramvai ca lumea. Marea întrebare, care vine de la sine, este de ce nu mai reușește un astfel de eveniment să fie un magnet pentru oameni? Măcar pentru aducere aminte. Crudul răspuns este că nu mai există un motiv destul de bun. Pentru cei mai mulți, potrivit multor sondaje de opinie: când era mai rău, era mai bine. Altfel spus, foarte mulți regretă viața de atunci. Și da, dintr-un punct de vedere au și dreptate: mulți au o viață proastă acum, la limita sărăciei. Nu degeaba suntem printre… fruntași în statisticile Uniunii Europene în ce privește riscul de sărăcie. E drept, acum riscul de pauperizare bântuie în întreaga Europă. Place sau nu, viața a adus șarpele nesiguranței multora dintre noi. Plus că, în aceste decenii trecute, au mai pierdut și tinerețea de atunci. S-a dus încă o generație. Ăsta era cel mai mare păcat. Iar pentru unii s-a dus degeaba. Ani pierduți, o generație pierdută. Un alt sondaj de opinie, întreba oamenii ce ar alege între libertate și sigu­- ranță? Surprinzător de mulți, adică mai bine de două treimi au dorit siguranța, stabilitatea dacă vreți, în detrimentul libertății. Ceva concret în locul a ceva abstract. Oamenii preferă lucruri clare în detrimentul a ceva poate măreț, dar atât de puțin palpabil. Pentru cei mai mulți. Care, cinic vorbind, nu-ți plătește nici facturile, nici nu ține de foame și nici de sete, nici de cald. În timpul comemorării, o oră tramvaiele n-au circulat prin centrul Aradului, Iar o femeie, înfrigurată de atâta așteptare, a spus, cu năduf: „Ăștia, cu revoluția lor, au încurcat circulația”. Trist. Foarte tris­tă aceas­tă beznă a nepăsării…

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.