Biciclist lovit de mașină în timp ce traversa strada pe trecerea de pietoni

0
1468

Un bărbat care se afla pe bicicletă, s-a angajat în traversarea străzii pe trecerea pentru pietoni și pe culoarea roșie a semaforului, fiind accidentat de un autoturism pe Calea 6 Vânători. În urma impactului, biciclistul a fost rănit ușor. „Din primele cercetări efectuate la fața locului, s-a stabilit că, în această dimineață, un bărbat de 37 de ani, din Arad, în timp ce conducea un autoturism pe Calea Aurel Vlaicu, efectuând un viraj la stânga pe Calea 6 Vânători, a suprins și accidentat ușor un bărbat de 46 de ani, din Socodor, care, în calitate de biciclist, se afla în traversarea străzii pe trecerea pentru pietoni pe culoarea roșie a semaforului electric. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind negativ. Se continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă”, a declarat inspector principal Lorena Radu, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Arad. Biciclistul emana o puternică halenă alcoolică, astfel că a fost dispusă și recoltarea de probe biologice.

 

Foto: Radar Arad

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.