Un biciclist aflat în stare avansată de ebrietate, care se deplasa pe strada Bihorului înspre Gara CFR Arad, a pătruns pe carosabil, fiind lovit de un autoturism care circula regulamentar. Potrivit reprezentanților Inspectoratului de Poliție Județean Arad, din primele cercetări, s-a stabilit că luni, în jurul orei 17.00, un bărbat de 34 de ani, din Birchiș, a condus un autoturism pe strada Bihorului înspre Gara CFR, iar în dreptul unui imobil, a intrat în coliziune cu o bicicletă condusă de un bărbat de 53 de ani, care a părăsit trotuarul și a pătruns pe sensul de mers al autoturismului. În urma evenimentului rutier, a rezultat rănirea ușoară a biciclistului. Polițiștii continuă cercetările. Din informațiile noastre, biciclistului nu i s-a putut testa alcoolemia cu aparatul etilotest, pentru că era într-o stare avansată de ebrietate, astfel că polițiștii rutieri l-au transportat la spital pentru recoltarea probelor biologice.  De asemenea, un alt accident s-a produs duminică seara, de data aceasta, pe șoseaua de centură a municipiului, în apropiere de DJ709, Arad-Șiria. Șoferul unui autoturism marca Audi a pierdut controlul asupra direcției de deplasare și s-a dat peste cap de două ori, ajungând în afara carosabilului. În urma accidentului, șoferul și o femeie, pasager dreapta față, au suferit leziuni superficiale, fiind transportați la spital pentru investigații amănunțite.

Recomandările redacției