Pasionații de mersul pe biciletă, în special cei sub 18 ani, au parte de un eveniment dedicat loc în cadrul ediției din acest an a Zilelor Aradului. O nouă ediție a cursei de obstacole pentru tinerii biciclişti şi role-ri „Bicicliștii Iscusiți“ va fi organizată sâmbătă, 25 august 2018, în Parcul Aventura Voinicilor, începând cu ora 10.00.

„Bicicliștii Iscusiți“ se adresează exclusiv copiilor până la 18 ani. Nu se adresează celor foarte avansați în tehnica ciclistă, ci copiilor cu cunoștințe minime și medii în domeniu. Este un concurs cu obstacole în contratimp, adaptat pentru 3 categorii de vârstă. Dificultatea traseului crește în funcție de categoria de vârstă. Traseele vor avea între 150 metri și maxim 1 km.

În funcție de timpul disponibil și de gradul de participare, se acceptă și tineri care au împlinit 18 ani, dar în afara concursului, demonstrativ. Înscrierile se pot face pe pagina www.euro-mediu.ro și la fața locului, în dimineața concursului. Casca este obligatorie, informează organizatorii. Cu 30 de minute înainte de start va avea loc o verificare a materialelor. De asemenea, nu se percepe o taxă de participare, deci arădenii sunt invitați în număr cât mai mare.

PROGRAM:

ora 10.00 – Start 1 – 5 ani – „Pici“ – traseu cu jaloane și obstacole ușoare;

ora 11.00 – 6 – 12 ani – „Pitici“ – traseu cu jaloane, obstacole, porți;

ora 12.00 – 13 – 17 ani – „Voinici“ – traseu cu jaloane, obstacole, porți, rampe și… surprize!

ora 12.30 – 1 – 17 ani – „Role“ – traseu cu jaloane viteză;

Recomandările redacției