Clubul arădean ar trebui să o înfrunte duminică, de la ora 11, în deplasare, pe FC Bihor. Partida stă însă sub semnul întrebării datorită faptului că bihorenii nu s-au prezentat la confruntarea din runda precedentă cu Chindia Târgoviște și nu au plătit cele două baremuri de arbitraj restante.
Colac peste pupăză, ieri, antrenorul Gheorghe Silaghi și-a prezentat demisia din funcția de antrenor, afirmând că nu mai putea continua în condițiile existente la club. „Nu vreau să fiu considerat un laș pentru că plec la greu. Vreau să fiu înțeles bine, am motivele mele și nu mi-a fost ușor să iau această hotărâre. Am avut impresia că mă lupt cu morile de vânt și nu ajungem nicăieri.
Mi-a fost frică la antrenamente să nu se întâmple ceva. Când există situații din astea tensionate, iar în timpul antrenamentelor mai sunt intrări mai dure, mi-a fost frică să nu izbucnească vreun jucător, să nu izbucnesc eu. Mi-a fost frică și de mine. Au fost șase luni de chin, dar nu m-a obligat nimeni, normal” a declarat pentru bihon.ro tehnicianul, care a invocat inclusiv probleme cu inima.
Chiar dacă partida dintre bihoreni și arădeni ar urma să fie televizată de Digisport și Dolcesport, la această oră nu se știe dacă ea chiar se va disputa. Totuși,
există optimism în acest sens, bihorenii mizând pe banii pe care ar urma să îi primească din partea televiziunilor. „Sunt șanse ca meciul cu UTA să se joace. În cursul zilei de miercuri, voi face plata la FRF, sper. Federația
ne-a avertizat în condițiile în care meciul va fi televizat de la ora 11 să nu încurcăm. Ar trebui să plătim undeva la 14.500 de lei. Fac un apel pentru duminică la oricine mai simte ceva față de acest club să vină la stadion să susțină echipa. Această echipă nu este nici a mea, nici a voastră (n.a. a jurnaliștilor), nici a antrenorilor, este echipa județului. Prezența suporterilor ar aduce un imbold echipei“, a declarat președintele Bihorului, Mircea Fodor, pentru aceeași sursă, el lansând astfel un apel spre fani pentru a umple stadionul din Oradea.
De pregătirea echipei de pe Crișul Repede se vor ocupa în această săptămână Alin Pintea, preparatorul fizic, și Claudiu Mutu, antrenorul secund, cu mențiunea că acesta din urmă ar dori să renunțe și el după meciul cu „alb-roșii”.

Recomandările redacției