Cel puţin 1.763 de persoane și-au pierdut viața, alte câteva sute sunt în continuare dispărute, iar alte 70.000 au rămas fără locuinţe în urma cutremurului de 7,5 grade urmat de tsunami care au afectat Insula indoneziană Sulawesi, potrivit celui mai recent bilanţ, anunţat duminică de autorităţi.

Sutopo Purwo Nugroho, purtătorul de cuvânt al Agenţiei indoneziene pentru Gestionarea Dezastrelor, a declarat că pe 11 octombrie vor înceta operaţiunile de căutare a eventualilor supravieţuitori şi a persoanelor decedate în urma cutremurului şi tsunamiului, informează agenţia Reuters.

Oficialul a precizat că operaţiuni limitate de căutare a victimelor ar putea să se desfăşoare în unele zone, însă operaţiunile pe scară largă, implicând un număr mare de oameni şi utilaje grele, vor înceta.

Sutopo Purwo Nugroho a mai declarat că există temeri că sute sau chiar mii de persoane au rămas îngropate sub dărâmături şi pământ, mai în zonele din oraşul Palu unde s-au înregistrate cazuri în care solul şi-a pierdut rigiditatea, capătând proprietăţi specifice lichidelor, s-a transformat în noroi, proces cunoscut drept lichefierea solului.

Sâmbătă, echipele de intervenţie au salvat 31 de copii de sub ruinele a două şcoli distruse în urmă cu o săptămână de cutremurul urmat de tsunami.

Ehipele de salvare continuă să caute supravieţuitori, însă şansele sunt tot mai mici de a mai găsi oameni în viaţă sub dărâmături la peste o săptămână după seismul şi tsunamiul care au devastat insula Sulawesi.

Recomandările redacției