Bilanț negru; Aradul, în pragul epidemiei: cinci morți și zece cazuri confirmate

0
179
73651109 - injecting injection vaccine vaccination medicine flu man doctor insulin health drug influenza concept - stock image

Două persoane au decedat în acest sfâr­șit de săptămână din cauza infectării cu virusul AH1N1, numărul total al morților ajungând la cinci. Aradul se confruntă cu cel mai mare număr de victime, la nivel național fiind înregistrate 18 decese. Medicii epidemiologi din cadrul Direcţiei de Sănătate Publică Arad ne-au declarat că până în prezent au fost confirmate 12 cazuri de gripă, la care se adaugă alte trei suspiciuni.
Cel mai grav caz în momentul de față este cel al unei tinere de 25 de ani, însărcinată în luna a șaptea, cu confirmare de virus AH1N1. Femeia a fost transferată de urgență la Timișoara. „Tânăra este însărcinată în 32 de săptămâni, iar din fericire medicii au reușit să o ducă într-o stare stabilă. Pericolul nu a trecut însă, starea putând să se schimbe în orice moment“, ne-a declarat Andreea Borbors, purtătorul de cuvânt al Spitalului Clinic Județean de Urgență Timișoara. Pacienta a ajuns la spitalul din Timișoara în cursul zilei de vineri prin transfer de la spitalul din Arad.
„Până acum, în județul Arad, au murit din cauza gripei un bărbat de 33 de ani, altul de 40 de ani și unul de 82 de ani, o femeie de 81 de ani, iar în cursul nopții de vineri a pierdut lupta cu viața și femeia de 69 de ani. Niciuna dintre victime nu era vaccinată antigripal, însă fiecare dintre acestea suferea și de alte afecțiuni“, ne-a declarat Simina Roz, purtătorul de cuvânt al Spitalului Clinic Județean Arad.
Conform raportărilor INSP, săptămâna trecută numărul cazurilor de infecții respiratorii acute a crescut cu peste 20% față de nivelul așteptat. În urma acestor date, specialiștii au declarat debutul sezonului gripal, determinat de caracterul epidemic al ultimei săptămâni.
„Ne putem aștepta la o creștere semnificativă a numărului de îmbolnăviri în următoarele săptămâni. Am cerut autorităților de sănătate publică locale să monitorizeze evoluția situa­ției epidemiologice la nivel județean. Inspectoratele școlare, vor recomanda triajele epidemiologice zilnice în colectivități – școli, grădinițe, creșe . DSP –urile vor fi informate zilnic asupra numărului de îmbolnăviri depistate, pentru a realiza o evaluare locală și a stabili măsurile necesare pentru limitarea răspândirii virusului gripal”, a declarat Sorina Pintea, ministrul Sănătății.
De asemenea, specialiștii recomandă triajul epidemiologic zilnic în orice tip de colectivitate, inclusiv pentru personalul medico-sanitar și auxiliar, cu scoaterea temporară din colectivitate a celor depistați cu simptomatologie respiratorie.
Medicii arădeni fac apel și către populație pentru aplicarea cu rigurozitate a recomandărilor specialiștilor pentru evitarea îmbolnăvirilor și a răspândiri virusului gripal: consultarea medicului de familie pentru simptome care sugerează gripa și care poate stabili o eventuală indicație pentru spitalizare; izolarea voluntară la domiciliu a persoanelor care prezintă simptomatologie asemănătoare gripei; respectarea etichetei tusei si strănutului (utilizarea de batiste de unica utilizare sau tuse/strănut la nivelul părții interne a articulației cotului); igiena adecvată a mâinilor, în vederea reducerii răspândirii virusului; purtarea echipamentului de protecție adecvat (măști, mânuși, halate) de către vizitatori si personalul medical; continuarea vaccinării antigripale.
În funcție de situația epidemiologică din fiecare zonă, unitățile sanitare sunt responsabile să introducă limitarea accesului vizitatorilor în spitale, în special in secțiile cu risc crescut.
Numărul total de viroze respiratorii acute în săptămâna precedentă a fost de 90.963, cu 21,3% mai mare față de 2018. Săptămâna trecută s-au înregistrat 1.155 cazuri de gripă clinică, față de 80 cazuri în 2018 în aceeași perioadă a anului trecut .
Cea mai eficientă metodă de a evita îmbolnăvirea este vaccinarea.
Pentru a preveni epidemiile de gripă sezonieră, vaccinarea antigripală reprezintă cea mai eficientă soluţie. Statisticile arată că gripa afectează între 5-10% din populaţia adultă şi aproape un sfert dintre copii. Să nu uităm că gripa este o boală care poate fi mortală şi că principalele grupe de risc sunt reprezentate de bătrâni, bolnavi cronici, femei gravide şi copii.
„Având în vedere declararea de către CNSCBT-INSP a debutului sezonului gripal cu înregistrarea unei creşteri semnificative a numărului de cazuri de gripă cu peste 20% faţă de nivelul aşteptat, informăm populaţia că trebuie să se prezinte de la primele simptome la un consult medical în vederea diagnosticării afecţiunii şi instituirii precoce a tratamentului adecvat. Rea­- min­tim populaţiei că se poate prezenta/adresa pentru servicii medicale şi centrelor de permanenţă din judeţul Arad. Serviciile medicale acordate de medicii de familie în cadrul centrelor de permanență sunt gratuite și se adresează tuturor persoanelor care le solicită, indiferent de statutul de asigurat al acestora și indiferent pe lista cărui medic de familie sunt înscrise“, ne asigură Constantin Cătană, directorul Direcției de Sănătate Publică Arad.
Serviciile medicale acordate de medici în cadrul centrelor de permanenţă sunt următoarele: asistență medicală în afecțiunile acute și urgențele medico-chirur­- gicale, în limitele competenţei medicului de familie şi posibilităţilor tehnice; bilet de trimitere către alte specialități în vederea internării în situaţiile care depăşesc competenţele medicului de familie; administrarea medicației necesare tratamentului de urgență; eliberarea de adeverință medicală pentru pacient, cu care se va prezenta a doua zi la medicul său de familie pentru prescrierea rețetei.
Programul de lucru din centrele de permanență este următorul: în zilele lucrătoare garda se instituie între orele 15.00-8.00 iar în zilele de sâmbătă, duminică și sărbători legale precum și în zilele declarate libere de către Guvernul României garda durează 24 ore, desfășurându-se între orele 8.00-8.00.
Adrian Cotuna
Claudia Gavra

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.