curtea Biserica muzeu biserica Halmagiu 4 bisericaFrumoasa comună Hălmagiu, situată în depresiunea cu același nume, la confluenţa râului Hălmăgel cu Crişul Alb, la poalele Munţilor Bihor, beneficiază de peisaje mirifice și de un climat deosebit. Comuna are în componenţă 11 sate: Hălmagiu – sat reşedinţă – la 136 km faţă de Arad şi satele: Băneşti, Bodeşti, Brusturi, Cristeşti, Ioneşti, Leasa, Leştioara, Poenari, Tisa, Ţărmure.
Istoric de invidiat
Prima atestare documentară a localităţii Hălmagiu datează din 1390,  Băneşti, Bodeşti şi Ioneşti în 1441, Brusturi în 1360, Cristeşti în 1464, Leasa, Tisa şi Ţărmure în 1439, Leştioara în 1477 şi Poenari în 1760-1762.
Comuna are obiectivele turistice deosebite: Biserica Ortodoxă Voivodală, construită în 1440, atribuită voievodului Moga; biserica din secolul al XVIII-lea; ruinele unei cetăţi din secolul al XVI-lea şi fosta staţie de poştalion – Hanul Birtul Mare, ce datează de la sfârşitul secolului al VIII-lea; monumentul închinat lui Avram Iancu; monumentul Eroilor Neamului; biserica din Cristeşti, construită înainte de 1700; biserica de lemn din Bodeşti, datată din 1750-1760; biserica de lemn din Ioneşti, construită în 1730 pe locul uneia ce data din 1460; biserica de lemn din Tisa, construită în 1770 şi biserica din Ţărmure, tot din lemn, construită în 1780 şi pictată în 1870.
Biserica Ortodoxă Hălmagiu, între legendă și prezent
Istoricul actualei biserici ortodoxe  începe, practic, atunci când – în urma dispoziției Împărătesei Maria Tereza de a se preda biserica veche către Uniți, ortodocșilor nu le-au rămas altceva de făcut, în acele vremuri deosebit de grele pentru ei, decât să-și construiască altă biserică. Astfel, între anii 1755-1757, hălmăgenii și leștioranii, împreună cu negustorii Andrei Iacubovici și soția sa Maria și cnezul Ștefan (Iștoc) Pîrva, au zidit actuala biserică.
Fiecare biserică are însă legenda ei compusă din întâmplări petrecute de-a lungul construirii ei, și această biserică o are pe a ei.
Se zice, astfel, că în dimineața zilei de Paști a anului 1755, ortodocșii vrând să serbeze Învierea și neavând unde s-au îndreptat către cimitir care se deschisese pe locul actualei biserici. În acea dimineață însă cneazul Ștefan Pîrva a zărit o flacără albastră deasupra unui loc. Credința populară din acel timp era că, în dimineața Învierii, ard comorile ascunse în pământ, cu flacără albastră și cine se învrednicește a vedea acea flacără și ajunge la locul unde arde înainte de stingerea ei găsește comoara ascunsă. Această credință a făcut ca Ștefan Pîrva să alerge la locul unde văzuse flacăra albastră pentru a găsi comoara. Se zice în continare că, inițiatorii, cu acești bani, dimpreună cu ai celor doi comercianți amintiți au început construcția actualei biserici.
Mărturii scrise ale faptului că aceștia sunt ctitorii biserici se găsesc în interiorul ei: numele scrise pe peretele stâng al naosului, după dezvelirea picturii originale în anul 1967. Acolo s-a aflat zugrăvită o cruce cu următoarele înscripții făcute cu litere chirilice: „aici odihnește robul lui Dumnezeu Iștoc Pîrva și a răposat în anul 1756“. Ins­cripția precum și crucea se pot vedea și astăzi.
Tot pe acel perete mai erau încă două cruci zugrăvite dar inscripțiile lor s-au distrus în timpul îndepărtării stratului de mortar ce le acoperea. În altar, pe peretele stâng al proscomediei mai era fixată o placă albă cu următorul text scris cu litere chirilice și latine: „pomenirea ctitorilor Andrei Iacobovici și soția Maria și Iștoc Pîrva 1757“. Și această placă a fost distrusă din nebăgare de seamă. Aceste inscripții dovedesc, fără nici o umbră de îndoială că în momentul când au fost făcute și au fost înmormântați acei defuncți biserica era zidită. Dar mai există și alte dovezi care confirmă numele ctitorului Andrei Iacobovici, decedat în anul 1766 și a soției Maria Iacobovici, sub dulapul epitropilor însă inscripțiile făcute pe scaunele din acea parte a naosului au dispărut în 1940 când întregul mobilier vechi din biserică a fost înlocuit. În exteriorul altarului se mai vade zugrăvită o cruce, pe perete, în amintirea „robului lui Dumnezeu, Petru“ iar pe peretele exterior dinspre miază-zi mai sunt zugrăvite încă cinci cruci. Toți acei decedați își odihnesc oasele în biserică sau sub pereții ei, pentru veșnicie, ca la mari biserici și mănăstiri din țara noastră.
Muzeu bisericesc
Pentru a conserva în bune condi­țiuni unele obiecte de cult vechi – și pentru a le prezenta celor ce doresc să le vadă dar și să le cunoască, împreună cu  trecutul și istoria bisericilor din Hălmagiu – s-a amenajat un muzeu ce are în custodie numeroase obiecte de cult vechi, tipărituri vechi, icoane și pânză, manuscrise, manuale teologice.
Muzeul a fost înființat în anul 1968 și cuprinde, printre alte exponate o serie de tipărituri vechi:, cum sunt: Triodion din anul 7234 de la facerea lumii; Triodion din 1731; Antologhion, din 1737; Apostoli și Molitvelnic, tipăriteîn 1749 la Râmnic și un Ceaslov tipărit în 1833, la Brașov; Ohtoic din 1750; Antologhion din 1766; Penticostardin 1766 și Catavasier din 1766; Strasnic din secolul al XVIII-lea și Mineurile I-VIII, din secolul al VIII-lea; Evanghelii din anul 1776 și Adunarea Cazanilordin 1793 și multe altele. De păstrarea acestor valori și a Muzeului bisericesc a avut și are o mare grijă preotul paroh Viorel Nan care este extrem de apreciat de comunitate pentru grija pe care o poartă acestor artefacte valoroase.

Recomandările redacției