Biserica Voievodală din Hălmagiu continuă să fie o atracţie turistică a zonei

0
113

biserica voievodalăComuna Hălmagiu are un bogat patrimoniu de monumente istorice extrem de apreciate de turişti din zonă dar şi din ţară. Printre acestea  se numără cunoscuta Biserică Voievodală care a fost construita pe la 1440 de familia voievodului Roman Moga, având hramul „Adormirea Maicii Domnului“. După cum reiese din cercetările arheologice  este o construcție unitară care se compune dintr-un altar pătrat, o navă și un turn clopotniță. Despre voievodul Moga ştim ca avea doi fii, Mihai și Sandrin. În 1451, Iancu de Hunedoara l-a confirmat pe Moga drept voievod al românilor din Căpâlna, Băița și Hălmagiu. Tot pe la acea vreme, în anul 1450, Popa Simeon din Hălmagiu traducea evangheliile în limba medo-bulgară care era pe atunci limba de cult a românilor ortodocşi.
Biserica prezintă în interior circa trei straturi de pictură, acestea au fost acoperite după ce au fost sacrificate (din ordinul Mariei Tereza) cu straturi groase de tencuială, care erau fragmente de marmură, piatră, ţigle, care în unele locuri aveau o grosime de circa 8-15 centimetri. În exterior prezentă trei straturi de pictură: pe bază, altar și la baza turnului. Pe turn erau repre­zentate semnele credinței – un ochi mare încadrat în forme geometrice, executat pe un mortar cu nisip mult în compoziție peste el urme ale altui strat de preparație apoi scena Adormirii Maicii Domnului (din se­colul al XVIII-lea). Aceste decorații exterioare astăzi sunt sacrificate, în afară de un mic fragment din scena Adormirea Maicii Domnului, care se află în muzeul parohial.
Cu toate că acest monument fusese propus pe lista UNESCO încă din 1977 a fost uitat și s-au efectuat intervenții necorespunzătoare. Pictura are mare nevoie de intervenție de urgență (consolidări de strat de preparație sau de frescă și de strat de culoare).
Biserica Voievodală se afla pe strada Avram Iancu, nr. 31, satul Halmagiu, județul Arad, la 124 kilometri est de Arad și la 28 kilometri nord-vest de Brad. Coordonatele GPS sunt: 46.266929, 22.59156.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.