marcugolDupă FC Bihor, ASA și Vâlcea s-a invocat ghinionul și unele decizii arbitrale, însă la capătul disputei cu Olimpia Satu Mare principala explicație a unui nou eșec este lipsa de pregătire estivală, dar și valoarea individuală a unor fotbaliști. Arădenii au evoluat foarte slab, practic au trimis două șuturi pe spațiul porții adverse, între care unul a fost penalty-ul transformat de Marcu, iar celălalt, o execuție personală de la mare distanță a lui Surugiu. Este foarte puțin pentru o echipă ce-și punea mari speranțe în victorie împotriva unei nou promovate, care, cel puțin declarativ, nu-și propune mare lucru în această sta­giune. Practic, utiștii și-au arătat din plin carențele, iar Trică va avea mult de muncă pe toate planurile pentru a ridica de la pământ o formație în derivă.
Oarecum surprinzător, Trică a renunțat la Firțulescu și l-a ales pe Bîrză atacant de careu, când i-a mai avut la dispoziție pe Tecsi, Sălăjan și Apostu. În rest, columbianul Medina a rămas în echipă ca și „închizător”, iar Marcu a trecut mijlocaș central ofensiv. De partea cealaltă, Csik i-a făcut cadou lui Feier titularizarea pentru golul de trei puncte înscris etapa trecută cu ASA-ul, pe bancă așezându-se Molnar.
În primele trei-patru minute, sătmărenii au dat impresia că se vor lăsa dominați, însă a fost doar o iluzie. După un prim corner al gazdelor, „galben-albaștrii” au ieșit curajos la joc, au pus mingea jos la construcție, dar au și făcut un pressing deranjant. Din această cauză, arădenii nu au ajuns deloc la buturile adverse în primele 20 de minute, amenințând poarta doar prin șutul de la 17 metri a lui Medina ce s-a dus pe lângă colțul scurt. În schimb, gazdele au tremurat la două execuții greșite ale lui Horvath, însă Feier nu a fost pe fază pentru a finaliza. Tabela s-a deschis la o fază întâmplătoare. În minutul 23, Ene a degajat în Bîrză, acesta a pătruns în viteză, i-a luat fața lui Șuta, care l-a faultat  în careu și arbitrul a dictat penalty. Marcu a transformat  cu o semi-scăriță și UTA conducea cu 1-0. Avantajul „textiliștilor” nu a durat decât 2 minute, căci, Neagu și-a introdus din cădere balonul în proprie poartă , după o centrare de pe stânga a lui Bujor. Echipa lui Trică nu a avut replică, dimpotrivă.  Olimpia a avut mai mult balonul și a obținut și trei lovituri de colț, la ultima dintre ele Horvath respingând greșit balonul până la Lemac, care a tras în blocaj din 6 metri. Repriza s-a încheiat cu un șut cu stângul al lui Muntean, goal-keeperul amfitrionilor reținând cu ceva emoții balonul ce mergea în vinclul porții sale. A fost 1-1 la pauză, iar arădenii au ieșit de pe teren în fluierăturile – e drept, timide – ale spectatorilor.
Trică a mutat încă din startul mitanului secund cu Apostu în locul lui Bîrză, însă tot oaspeții s-au aflat la controlul partidei. Surugiu a încercat să dea semnalul trezirii cu șut de la 30 de metri, respins cu greu de Șuta din vinclu, dar Horvath i-a oferit cadou o nouă minge lui Feier, care, însă, a greșit lobul.  Fiindcă atacul UTA-ei nu a mers deloc, pe teren a apărut și al doilea vârf, Alex Sălăjan și s-a trecut la sistemul de joc 4-4-2. Dar, tot „galben-albaștrii” au fot mai periculoși, doar că Bujor a finalizat o centrare pentru nimeni o pătrundere în careu, în loc să tragă spre poartă. Pe gazon a apărut și Firțulescu, care a centrat bine de pe dreapta, dar Apostu nu a ajuns de puțin la întâlnirea cu balonul la colțul lung. Din păcate, „Bătrâna Doamnă” a evoluat haotic în încercarea de a găsi golul de trei puncte. O nouă centrare de pe dreapta a fost reluată slab cu capul de Surugiu, aceasta fiind ultima oportunitate a gazdelor. De prin minutul 85 s-a intrat în „zona Satu Mare” și perioada ghinio­nistă a „Bătrânei Doamne”. Și, în cel de-al treilea minut de prelungire, a căzut și golul decisiv. Lemac a plecat de pe dreapta la mijlocul terenului, a trecut de Țabără, Neagu și Ardelean, a pasat înapoi la 7 metri, de unde nou-intratul Petrică Dragoș a trimis cu latul în plasă: 1-2. Ultimul fluier a adus bucurie în tabăra vizitatorilor și încă o mare dezamăgire în cea a „alb-roșiilor”, care rămân cu un singur punct din 12 posibile.
UTA: Horvath – Zanardini, Țabără, Ardelean, G. Neagu – Medina (min. 67 – Sălăjan), Popescu – Marcu, Surugiu, Monac (min. 72 – Firțulescu) – Bîrză (min. 46 – Apostu). Antrenor: Eugen Trică
Olimpia: Şuta – D. Muntean, C. Ene, Bălău, Iuhas – Lemac, Villand, Svarczkopf, Zsiga (min. 87 – Micaș) – Bujor (min. 75 – Dragoș), Feier (min. 63 – Molnar). Antrenor: Tiberiu Csik
Arbitri: Adrian Comănescu – Marius Nicoară (ambii din Râmnicu Vâlcea), Răzvan Nistoran (Băile Herculane). Rezervă: Dorin Voina (Reșița).
Cartonașe galbene: Medina – min. 62, Apostu – min. 70 / Șuta – min. 23,  Feier – min. 33, Svarczkopf – min. 68, Molnar – min. 90+1
Observatori FRF: Cornel Corocan (Reșița) și Valer Vancea (Oradea)

Recomandările redacției