Locatarii blocului 26 din Alfa, de pe strada Luceafărului, cei care au cinstit Centenarul Marii Uniri prin trecerea imobilului sub emblema Tricolorului, vin, de Moș Nicolae, cu o idee inedită. Sub deviza „Dăruiește și primește”, i-au îmboldit pe arădeni să dea din prisosul lor, celor care nu au, să încerce să-i ajute pe cei aflați în nevoie și necaz. Au făcut demersuri pentru amplasarea a două containere, pe platoul bisericii ortodoxe, pentru donații de obiecte, haine și alimente pentru săraci. Pe scurt: cine vrea, poate să pună în tomberoanele respective, pentru amărâți, tot ce vrea: haine, obiecte, alimente. Condițiile sunt foarte clare: se pun doar alimente de primă necesitate, adică zahăr, făină, ulei, orez, tot ce este neprocesat. Nici de această dată inițiatorul nu a dorit să-și dezvăluie identitatea, dar , prin intermediul părintelui Brândușe, parohul bisericii, ne-a transmis că inițiativa nu are nicio legătură cu politicul , cu Primăria sau Consiliul Județean, ci cu sufletul românului. Felicitări, inițiatorule, oricine ai fi ! Secțiunea pentru atașamente
|
|
Actualitate 21
Elev lovit pe trecerea de pietoni de pe Praporgescu
citește mai mult »