Blocurile din Timişoara rămân fără locatari. Un alt imobil a fost evacuat

0
152
In urma decesului a 3 persoane in weekend s-a luat decizia evacuarii unui intreg bloc social, pentru a se determina cauza exacta care a stat la baza deceselor, luni 18 noiembrie 2019, Timisoara.

Pompierii din Timişoara au intervenit, în această seară, pentru evacuarea unei scări de bloc, din sudul oraşului, după ce locatarii au anunţat că au simţit miros de insecticid. Au fost evacuate zece persoane, dintre care cinci copii. Ulterior, reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Timiş au anunţat că locatarii blocului de pe strada Inului se vor putea întoarce în apartamentele lor, conform news.ro. 

Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Timiş, pompierii au primit, vineri seară, o solicitare de intervenţie în Timisoara, pe strada Inului nr 4, după ce locatarii au simţit un miros puternic de insecticid

”A fost alertat imediat Detaşamentul 2 Timişoara, pentru o prima intervenţie şi evacuare a persoanelor din imobil, echipajul de prim ajutor SMURD B si echipajul CBRN. Au fost evacuate un numar de 10 persoane, 5 adulţi, 5 minori”, transmite ISU Timiş.

Este vorba despre scara unui bloc cu parter şi patru etaje, cu un număr de 16 apartamente.

”În urma detecţiei cu echipajul CBRN nu s-au înregistrat valori de substanţe toxice pe aparatura de detecţie. La locul intervenţiei acţionează 1 echipaj CBRN, o autospeciala de stingere, 1 echipaj de prim ajutor SMURD B, ofiţerul de serviciu şi 2 echipaje de poliţie”, mai transmite ISU Timiş.

Pompierii au fost alertaţi în jurul orei 18:35. 

De asemenea, ISU Timiş a precizat că, în acest moment, mai sunt internate trei persoane, dintre care doi copii la Spitalul ”Louis Ţurcanu” şi un adult la Spitalul Judeţean, informează news.ro. 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.