Așa a fost permanent în România după revoluție: guvernele care s-au perindat la butoane au făcut exact pe dos față de ceea ce declarau partidele de guvernământ că vor să facă. Iliescu a fost marele maestru al disimulării, a înțeles că importante sunt declarațiile de intenții, simple baloane de săpun menite să ascundă adevăratele linii de acțiune. Băses­cu nu doar că nu a abandonat strategia, ci a dus-o la perfecțiune. Sprijinit masiv dinafară, Băsescu a jonglat cum a vrut cu crearea unui orizont de așteptare pentru cei care îl presau să predea, de urgență, România, pe post de colonie a imperiului, fie el american, fie european. Dacă stăm să analizăm corect, Băsescu a reușit să-i ducă cu zăhărelul atât pe europeni, cât și pe americani, determinându-i să-l susțină două mandate, să intervină brutal în treburile interne ale României, doar pentru a-i asigura menținerea la putere. Văd că Dragnea, în încercarea disperată de a-și salva pielea, încearcă strategia iluștrilor săi precursori, obligând PSD să încerce să meargă mai departe cu fofârlica, în dulcele stil dâmbovițean. Cei care sunt legați de Dragnea prin sumedenie de interese merg până în pânzele albe alături de el, neînțelegând că își sapă singuri groapa. Alții, mai hârșiți și mai bine sfătuiți de către cunoscătorii alinierii planetelor, au înțeles că a venit momentul alinierii de o singură parte, cu costurile de rigoare, să decidă dacă sunt cu SUA sau cu Germania. Asaltul generalizat împotriva României nu este altceva decât pregătirea focului de artilerie, Comisia Europeană, respectiv Merkel și acoliții săi, știind că America este în avantaj, pregătesc ieșirea României din UE, în cel mai rău caz, sau transformarea ei într-un teritoriu neutru. Pentru a nu-și da cu stângul în dreptul, luând decizii care încalcă grav Statutul Uniunii Europene, inventează tot felul de scuze, unele de-a dreptul aberante. Este clar că Dragnea, în disperare, este dispus să le dea americanilor dreptul de a face ce vor cu energia României, în schimbul salvării sale miracu­loase, pe ultima sută de metri. Problema lui este aceea că ALDE nu acceptă acest târg, ci dorește unul care să nu greveze capacitatea României de a deveni independentă din punct de vedere energetic. Poziția lui Tăriceanu este cât se poate de corectă, nu negociezi cu altă țară pe persoană, ci în folosul țării. De aici, neînțele­gerile și tensiunile din coaliție, rezumate de către Dragnea prin declarația că s-ar putea ca PSD să nu mai aibă majoritatea în Parlament. ALDE ar putea provoca schim­barea guvernului, dar cu ce preț? Are forța să impună în viitorul guvern servirea interesului național și, mai ales, vor accepta viitorii parteneri de guvernare o asemenea condiție pentru demolarea guvernului de stânga? Părerea mea este că Tăriceanu, un adevărat om de stat, ar putea determina schimbarea statutului României din vasal care plătește în două părți, în partener al uneia singure. Pentru că este conștient că nu România decide în ce tabără rămâne, ci se face așa cum bat palma SUA și Uniunea Europeană, adică Germania.

Recomandările redacției