Bodyguardul unui local a fost bătut măr de trei indivizi

0
27

Un tânăr de 35 dea ani, care lucrează ca bodyguard la un local din Arad, a fost bătut cu pumnii de trei bărbaţi, în propria maşină. Totul s-a petrecut marţi seara, în jurul orei 22.00, cei trei atacându-l când acesta se afla în trafic. Potrivit informaţiilor pe care le deţinem, tânărul ar fi fost oprit în trafic şi ar fi fost agresat de către aceştia. Victima s-a deplasat la Unitatea de Primire Urgenţe în seara cu pricina, iar astăzi a mers la Serviciul Judeţean al Medicinei Legale, pentru stabilirea zilelor de îngrijiri medicale necesare pentru recuperare, certificat necesar stabilirii încadrării juridice. A fost depusă şi plângerea azi dimineaţă, împotriva agresorilor, sub aspectul săvârşirii infracţiuni de loviri sau alte violenţe, întrucât este necesară plângerea pentru sesizarea poliţiştilor.  „În cauză, a fost întocmit un dosar de cercetare penală, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de loviri sau alte violenţe. Poliţiştii efectuează în continuare cercetări pentru a stabili cu exactitate împrejurările în care s-a petrecut această faptă şi luarea măsurilor legale”, ne-a declarat purtătoarea de cuvânt a Inspectoratului de Poliţie Judeţean Arad, inspector Lorena Pîrvulescu. Ancheta este desfăşurată sub îndrumarea procurorului de caz dar deodamdată, este de competenţa poliţiei, urmând să fie trimisă la Parchet pentru primirea numărului unic.

Tânărul lucrează ca bodyguard la un local de la parterul unui mall din Arad, între el şi unul dintre agresori existând un conflict mai vechi. Cei trei ar fi făcut scandal într-o seară în localul cu pricina, şi unul dintre ei a fost scos afară, agresiunea de marţi seara fiind un act de răzbunare. Doi dintre agresori au fost identificaţi şi audiaţi de poliţişti, fiind vorba de un tânăr din Arad, de 24 de ani şi un tânăr din judeţul Timiş, de 27 de ani, iar în cazul celui de-al treilea, poliţiştii efectuază cercetări pentru depistarea şi identificarea lui. Victima a suferit policontuzii la cap şi în zona toracică şi placă la comisura bucală.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.