Românul s-a născut protestatar. Sau a renăscut ca protestatar, după ce vreme de 45 de ani a cam tăcut, îndurând comunismul cu o împăcare de sine enervantă. Apoi, odată cu Revoluția, românul a protestat tot mai des, prin diferite mijloace, nu doar în stradă, față de ceea ce considera injust sau abuziv.
În ultimii ani, protestul stradal, ca mod de manifestare, a cunoscut o escaladare fără precedent. E și la modă să fii nemulțumit. Și, uneori, chiar și justificabil. Dar românul nu folosește decât în mod negativ o formă de protest: boicotul. Spun „negativ” deoarece singurul boicot în masă este, din păcate, boicotarea alegerilor. Or, aici intervine un megaparadox: mulți dintre cei care și-au făcut un obicei din a protesta au și obiceiul de a boicota procesul electoral.
Revenind la ideea boicotului, am întrezărit în spațiul public cel puțin două idei de boicot. Una, cu care în teorie pot fi de acord, este deja vehiculată în zona virtuală: boicotarea cărnii de porc provenită din import. Sigur, este o măsură revanșardă, raportată la epidemia de pestă porcină africană și inducerea ideii că aceia care au „îmbolnăvit” România au interese economice directe să pună pe butuci producția de porci românești pentru a-și vinde marfa. E o teorie vehiculată, greu de demonstrat dar care, totuși, naște unele suspiciuni aș zice fondate.
Revenind la starea românului, de a protesta de a-și iubi țara declarativ, acest „boicot” al produselor străine n-ar trebui să se aplice doar în momente de cumpănă, de nemulțumire, așa cum avem acum, cu această pestă. Românii ar putea foarte bine să aplice un „naționalism economic”, o formă prin care, ca și cumpărători, să prefere produsele autohtone, în special când vorbim de alimentație. Sigur, iarăși declarativ, foarte mulți afirmă că preferă produsele românești, dar statisticile, balanța import/export îi contrazice flagrant.
Cum tot atât de adevărat este că nivelul de trai ne îndeamnă să nu ne uităm – în primul rând – la proveniența produsului, ci la preț, cred că acest boicot cu iz de naționalism economic nu are șanse mari să se manifeste ca un fenomen de masă. Dar, am putea, ca națiune, să apelăm la un altfel de boicot.
Ar fi interesantă, spre exemplu, boicotarea emisiunilor TV cu subiect politic. Acele dezbateri care nu fac decât să întărâte românii, unii asupra altora. Acele emisiuni nu sunt de informare, să fim serioși, ci de manipulare, de prezentare subiectivă a unor realități. Eu cred că ar fi mai puțină vehemență, mai puțină ură în spațiul public dacă aceste emisiuni nocive ar fi boicotate. Și cred că și clasa politică ar avea de învățat de pe urma unui asemenea boicot. Ar înțelege că trebuie să vină în fața românilor cu subiecte mai apropiate de agenda cetățeanului, nu de interesul politicianului.
Cuvântul boicot are o conotație negativă, dar poate să arate și o latură utilă. Dreptul la informare nu trebuie să fie sugrumat de dezinformare, iar dacă această dezinformare persistă – cum se întâmplă de ceva timp – atunci calea cea mai ușoară e boicotul. Altfel, ura escaladează iar viitorul ne-ar putea duce într-o zonă periculoasă.

Recomandările redacției