Bolizii au ajuns în România!

0
71

Nu mai puțin de 130 de bolizi conduşi de unii dintre cei mai bogaţi oameni din lume, au intrat, în această dimineaţă, în România, pe la Nădlac. Proprietarii acestor vehicule extravagante se întrec pe o distanţă de aproape 5000 de kilometri, în ceea ce ei numesc GUMBALL3000, o cursă contra-cronometru, pe şoselele Europei.

Pentru unii, însă, şofatul în România a avut şi riscuri, pentru că radarele i-au surprins în ipostaze “neortodoxe”.

Cei peste 260 de participanţi au intrat în România, destinaţia finală, în această dimineaţă, pe la Nădlac. Aici i-au aşteptat, cu sufletul la gură şi cu aparatele de fotografiat, atât poliţiştii de frontieră, cât şi fanii.

Recunoscuţi pentru faptul că şofează unele dintre cele mai scumpe maşini din lume, participanţii la cursa “GUMBALL 3000” sunt urmăriţi, atât live, cât şi on line, de mii de oameni.

http://www.gumball.locate.global/

Numai că fanii lor nu sunt singurii care le urmăresc traseul; poliţiştii de la Autostrăzi Vest le-au atras atenţia unora să o lase mai moale cu viteză, după ce unii au întrecut măsura. Vitezomanii au fost traşi pe dreapta şi… avertizaţi!

Numai că, de această dată, bogaţii au avut noroc, pentru că agenţii i-au iertat şi le-au atras atenţia că, în România, depăşirea limitei legale de viteza i-ar putea lăsa fără permis, chiar dacă scopul acestei curse este unul nobil.

“Este o maşină aniversară, cu cât mergem mai repede, cu atât se mulează mai bine pe şosea. Am atins și viteza de 270, până acum. Facem asta pentru caritate. Am strâns, până acum, mai mult de un milion de lire, pentru acte de caritate“, a spus un participant.

În mesajele de bun venit, afişate la intrarea în ţară, romanii au avut şi câteva sfaturi, pentru şoferii super-bogați!

Până la urmă, poliţiştii de la Autostrăzi Vest i-au suspendat permisul unui american, participant la GUMBALL4, după ce acesta a fost înregistrat cu aparatul radar de tip Pistol în timp ce șofa cu 216 la oră. El a fost şi sancţionat contravenţional cu 750 de lei şi cu reţinerea carnetului pentru 3 luni de zile.

Simultan, agenţii l-au oprit şi pe colegul său, tot un american, care circula pe autostradă cu ceva mai puţin de 180 de km pe oră, în acest caz poliţiştii aplicând doar o amendă de 6 puncte penalizare(750 de lei- 375 de lei, dacă amenda este achitată în 24 de ore).

(C.C.)

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.