Bondar deasupra unui cuib de cuci

0
1408

Ieri dimineaţă, la o cafea de taină, îna­inte de ce mă îndreptam spre redacţie, mă întâlnesc, din pură întâmplare, cu un băiat cu ochi albaştri. Care ochi nu îi are de la tata şi nici de la mama, ci i-au fost dăruiţi direct de statul român. Formule de complezenţă: „Ce mai faci?“, „Cum o duci?“… Chestii de profesionişti. Ei bine, la o cafă amăruie scapă omul porumbelul pe gură: „Vin de la un filaj -zice el- pe aeroport. Am fost să schimb băieţii că sunt vai de ei“.
Aeroportul nostru minunat
În momentul ăla a început creierul aflat în proprietate personală să proceseze. Ce filaj? Ce aeroport? Oare ce pa­radigma mea poţi fila la un aeroport precum păşunea aia comunală din Arad? Că nici naiba nu aterizează pe el, să zici că urmăreşti terorişti internaţionali sau traficanţi de icoane pe sticlă. Şi nu pricepeam nimic. O fi venit o cursă secretă NATO cu balistice pentru ruşi? O fi aterizat pe Arad o paraşută aflată în dotarea unui mic geniu local? Nimic, dar absolut nimic, nu se lega în mintea mea de ziarist prost, tâmp şi idiot.
Pe bune acuma? Ce poţi fila pe aeroportul din Arad, în afară de raţe, gâşte şi porumbei? Că am ajuns de râsul universului cosmic, vorba sergentului Şapte Fraţi, din „Noi cei din linia întâi“. De Sergiu Nicolaescu. Pentru că singurul lucru prin care aeroportul arădean a intrat în cartea recordurilor este faptul că aici, din cauza pistei mă-sii, avioanele trebuie să decoleze chiar înainte de a ateriza. Că aşa-i la noi.
Am lăsat băiatul cu ochi albaştri să se bucure de priveliştea mesei încărcate cu cafele (cine mai zice de mine că-s beţic, îl dau în judecată!) şi am fugit întru documentare la sediul nostru redacţional, sau, cum ar veni, la noi la redacţie. Şi m-am pus să caut explicaţiuni complexe la probleme simple.
Bârfe, şmenuri, şuşanele
Iată că, din vorbă în vorbă, am început să aflu frânturi de informaţii. Şi vă rog să nu le luaţi în serios, pentru că nici noi nu garantăm pentru ele. Dar ceva de gândit tot ne-a dat. Şi o să mai gândim lucrurile astea mult şi bine de acum încolo.
Ce mai tura-vura… Suspiciunea noastră rezonabilă este că obiectul filajului nu ar fi aeroportul, ci Toderaş. Cum care To­de­raş? Teodor Bondar. Director operaţio­nal al Aeroportului Intergalactic Arad. Că ăştia nu au operaţiuni, dar au directori pentru asta.
De ce ar fi un bondar obiect de studiu pentru băieţii cu ochi albaştri precum şi pentru feciorii cu părul lung din presă? Păi iaca aici situaţiune…
Nenea Bondar are nişte chestii complicate prin CV. Raţele care zboară peste păşunea comunală numită aeroport, ne-au informat din zbor că omul în cauză, Toderaş, şi-ar fi umflat C.V-ul la greu, în sensul în care nici cu vrăjitoarea de la Salonta, nici cu popa de la Tăgădău, nu mai poţi discerne unde minte şi unde spune adevărul. Asta ca să se încadreze şi el în condiţiile impuse la concursul de admitere pe postul de director operaţional, responsabil cu operaţiunile. Care or fi alea… Ce să mai zicem? La ce criză de locuri de muncă e în Arad, cine nu scapă şi o minciună nevinovată în C.V? Câţi dintre voi, infractorilor, nu aţi minţit atunci când aţi fost întrebaţi la un concurs de angajare: „Unde te vezi peste cinci ani în compania noastră“? Şi toţi aţi răspuns la fel: „Încadrat în echipă şi încununat de succes“. Că nimeni nu ar răspune: „Mă văd în compania unei balerine, dar nu aveţi bani să mă plătiţi. Maica voastră de bagabonzi!“.
No, cică aşa ar fi făcut şi Bondar. Ar fi minţit în C.V. Nu pentru el şi familia lui. Ci pentru Arad, deştepţilor! Că degeaba ai aeroport, dacă nu ai şi un director operaţional.
Aşadar, asta e treaba cu istoricul bondarului. Şi până la urmă nu e treaba noastră, ci a celor care l-au angajat pe post de insectă în furnicarul numit aeroport. Bomba vine abia acum.
Un director pentru doi
Din ce povestesc oile de data aceasta, am aflat că, Toderaş al nostru ar fi un om cu două feţe funcţionale. Sau, cum ar veni, cu două funcţii. Că altfel nu ne putem explica cum, cu ceva vreme în urmă, Bondar ar fi lucrat şi la Carpat Air şi la Aeroportul Arad! Iar Carpat Air, în cazul în care nu ştiţi, nu e firma care face ţigările Carpaţi, ci e ditamai colosul de transport aerian. Noi credem că e doar o scăpare umană şi că omul în cauză a greşit ceva prin acte. Că nu avea cum să zboare cu două avioane în acelaşi timp. Fapt care, spun juriştii noştri, care sunt mai ţapeni decât ai lor, ar fi nu doar o jignire la adresa inteligenţei noastre native, ci de-a dreptul o infracţiune.
Deocamdată, nu credem nimic din poveştile servite de unii şi de alţii la o cafea, în pragul dimineţii. Dar am intrat pe pagina de internet a aeroportului nostru drag şi scump şi am citit C.V.-ul lui Bondar. Şi pentru că aşa suntem noi, ăştia de la Glasul, mai tâmpiţi de felul nostru, am ridicat o armată de reporteri de pe scaun şi i-am trimis să verifice fiecare cuvinţel de acolo.
Acum e seară şi e târziu. Reporterii nu s-au întors, semn că ori e prea complexă treaba, ori sunt şi ei începători şi se mişcă mai greu. De aceea ne cerem scuze că nu vă putem prezenta azi decât bârfe. Facem şi noi ce putem.

Pe final, vă spunem doar că la Aeroportul Arad zboară orice, doar avioane nu. Şi stăm şi ne întrebăm oare de ce? Iaca, avem în faţă ditamai directorul care a frecventat Carpat Air. Din câte firme au fost invitate să opereze pe aeroportul nostru, oare de ce au refuzat toate? Iar printre ele a fost, oare şi Carpat Air? Dacă da, de ce? Dacă nu, de ce?
Întrebări peste întrebări şi bârfe peste bârfe. Singurul lucru pe care il putem promite este că vom aprofunda problema. Deocamdată reţinem faptul că în C.V.-ul domnului Bâlcea există mai multe semne de întrebare decât cele de punctuaţie.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.