Bonificații pentru persoanele fizice care își achită obligațiile fiscale până în 15 decembrie

0
294

Contribuabilii, persoane fizice, care achită până în data de 15 decembrie 2018, inclusiv, obligațiile fiscale stabilite prin declarația unică sau decizie de impunere anuală beneficiază de anumite bonificații, informează reprezentanții ANAF.

Astfel, contribuabilii, persoane fizice, care au depus Declarația unică și și-au acordat, prin aceasta, bonificația, prin menţionarea, la rd. 2, rd. 5 şi rd. 8 ale lit. C., „Sumarul obligaţiilor fiscale datorate”, a sumei aferente acesteia, beneficiază de o bonificaţie, reprezentând 5% din suma datorată, dacă achită cel puţin 95% din suma datorată până la 15 decembrie 2018, inclusiv. Această bonificaţie se acordă prin efectul legii, fără a mai fi necesară comunicarea unui act administrativ fiscal din partea organului fiscal central.

Similar, contribuabilii, persoane fizice, pentru care au fost comunicate decizii de impunere anuală aferente impozitului pe venit anual pentru veniturile realizate în anul 2017, precum şi aferente contribuţiei individuale de asigurări sociale, pentru perioada 2016 – 2017, care achită până la data de 15 decembrie 2018, inclusiv, cel puţin 90% din sumele stabilite prin acestea, beneficiază de o bonificaţie, reprezentând 10% din suma stabilită prin aceste decizii de impunere anuală.

Despre acordarea bonificaţiei, organul fiscal central înştiinţează contribuabilii, persoane fizice, după expirarea termenului de plată pentru acordarea acesteia, respectiv 15 decembrie 2018, inclusiv. Efectuarea stingerii în evidența fiscală se aplică de organele fiscale până la data de 31.07.2019. După scăderea din evidența fiscală, organul fiscal inștiintează persoana fizica cu privire la acordarea bonificației până la data de 31.08.2019.

Procedura de acordare a bonificaţiei pentru plata cu anticipaţie a sumelor de plată, stabilite prin decizii de impunere anuală, este aprobată prin Ordinul preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală nr. 2906/2018, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1005 din 27 noiembrie 2018.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.