Guvernul Cioloş a primit votul de încredere al Parlamentului într-o proporţie covârşitoare, care s-a apropiat de 80%. Mai că-ţi vine să zici că toată lumea e la pu­tere. Cu această ocazie, noi cuvinte au intrat în vocabularul cotidian cum ar fi tehnocrat. Adică un specialist într-un domeniu. Concluzia imediată te duce la gândul că tehnocraţia va pune România pe direcţia bună. Deocamdată cam deraiem. În treacăt fie spus, mulţi dintre miniştrii actualului cabinet ar fi picat cu… brio la un interviu de angajare într-o multinaţională. Că tot s-a adus vorba că bine ar fi ca România să fie condusă ca o multinaţională.  Iar stângăciile celor care au intrat în echipa Cioloş continuă. Nu mai departe de acum câteva zile, când titulara de la Finanţe, Anca Dragu a declarat că: „salariul minim nu va fi majorat la 1 ianuarie, de la 1.050 lei la 1.200 lei, întrucât este nevoie de un studiu de impact al acestei creşteri asupra competitivităţii României şi a mediului privat”. Cu ultimele măriri, cei din sectorul bugetar au depăşit pragul acesta psihologic de 1.200 de lei. Aşa că greul cade tot pe mediul economic privat. Sigur că ţelul unei companii private este acela de a face profit. În acest scop, angajatul este privit, în cele mai multe cazuri, ca o unealtă vie. Iar salariile minime pe economie au fost majorate prin voinţă politică. Altfel, eram ca pe vremea lui Năstase cu 100 de dolari pe lună. Iar acesta se mira şi de ce creştere economică de 8% aveam, că nu mai încăpea România în propria piele. Şi la ce a folosit, dacă această creştere nu s-a văzut în buzunarele oamenilor?
Acum, potrivit unui raport special al ONU  a rezultat că „românii sunt cei mai săraci din spaţiul UE, atrăgând atenţia asupra societăţii profund divizate, cu peste 40 % din populaţie aflată în risc de sărăcie şi excluziune socială. Aproape o treime din populaţie este afectată de lipsuri extreme, procent de trei ori mai mare decât media europeană”. Aşadar, cam pe aici ne situăm. În plus, cam două milioane de contracte de muncă sunt pe salariul minim. Leafă care ne duce, din acest punct de vedere, pe penultimul loc în Europa. Continent din care ministra Dragu ne-a scos punându-ne în categoria ţărilor BRIC, acum BRICS, după ce şi Africa de Sud a intrat în formulă. Ţări despre ai căror oameni, care Dragu spunea că: „sunt săraci şi toţi ştiu să facă câte ceva pe doi lei, fac ceva ce românul nu mai face de ceva vreme”. Ce a uitat să spună este că în imensa majoritate cei care lucrează pe salarii de mizerie, prestează munci necalificate. Dar aici nu suntem în jungla amazoniană, suntem în Europa, în NATO. Aşa că problema se pune cu totul altfel. Pe de altă parte, de creşterea salariului minim pe economie se ştia de mai bine de jumătate de an. Marile organizaţii patronale nu au fost foarte vehemente în a spune că vor închide afacerile din cauza poverii în plus. Oare de ce un ministru de Finanţe se îngrijorează în primul rând de sectorul privat, în loc să vadă cum se pot obţine mai mulţi bani la buget? Iar creşterea salariului minim pe economie era una dintre căi. Desigur, nu singura. Dacă o ţinem tot aşa, din BRIC-ul doamnei Dragu ne vom… trezi pe dric.

Recomandările redacției