Opoziţia şi Puterea s-au contrat cum de mult nu au mai făcut-o, în prima şedinţă ordinară a Consiliului Judeţean din acest an, pe împărţirea banilor în judeţ. Însă, deşi de ceva vreme, se vehicula o răzmeriţă iscată de consilierii judeţeni PSD şi primari care se consideră nedreptăţiţi de alocările bugetare făcute de administraţie, atacurile nu au fost pe măsura a ceea se prevestea. Fiecare tabără şi-a expus argumentele însă, siguranţa majorităţii şi-a spus cuvântul. Bugetul judeţului şi proiectele privind repartizarea de fonduri primăriilor din judeţ s-au aprobat printre amendamente, acuze şi replici acide.

Prima şedinţă ordinară a CJA din 2014 şi poate şi una dintre cele mai lungi din acest an a cuprins proiectele privind bugetul judeţului pe 2014, a cărui venituri sunt de peste 255 de milioane de lei şi cheltuieli, de peste 282 de milioane de lei, precum şi proiectele privind alocările bugetare către primări. Consilierii PSD Arad au pregătit un memoriu prin care au arătat că sunt nemulţumiţi de cum sunt împărţiţi banii. Mai precis, aceştia acuză că alocările s-au făcut pe criterii politice discriminatorii. Memoriul a cuprins anexe cu sumele alocate pe primării şi apartenenţă politică, provenite din cote de TVA şi din impozitul pe venit, precum şi calcule cu ce sumă revine pe cap de locuitor, în funcţie de localitatea în care se află acesta. La acest memoriu în care, consilierii PSD au cerut explicaţii pentru vitregirea unora din primării s-au adăugat mai multe amendamente formulate de aceştia, prin care s-au cerut bani în plus pentru administraţiile USL. Unele critici au fost combătute de conducerea CJA, care, în schimb a explicat cum bugetul investiţiilor a scăzut din cauza Guvernului care obligă consiliile judeţene să acopere o parte din cheltuielile de pe partea socială, cheltuieli care până în acest an nu au fost în responsabilitatea administraţiei. Preşedintele CJA, Nicolae Ioţcu a spus că, pentru drumuri, atât cele judeţene, cât şi cele comunale, luând în calcul investiţiile deja începute ar fi fost necesari 16 milioane de lei şi că, alocările au fost în schimb de zece milioane de lei. Aceşti zece milioane au fost „împărţiţi frăţeşte“ a spus Nicolae Ioţcu, CJA-ului şi primăriilor. Acesta a mai spus că, pe infrastructură prioritare sunt drumurile Vinga – Mănăştur, spre Mailat şi un drum de la Tauţ, în spre Şilindia.

Cheltuieli pe social – cam cât costă noul Spital TBC

De departe, pentru conducerea judeţului, cea mai mare nedreptate este obligaţia de susţinere a cheltueililor pe social. Pentru că, potrivit legii, consiliile judeţene trebuie să asigure nu mai puţin de 25 la sută din aceste cheltuieli, administraţia pierde cam atâţia bani cât ar costa construcţia Spitalului TBC. Mai mult, administraţia ar trebui să dea bani şi pentru profesorii care şi-au câştigat în instanţă anumite drepturi. „S-au aprobat proiectele de hotărâri privind alocările bugetare atât pentru funcţionarea Consiliului Judeţean, a instituţiilor subordonate, cât şi pentru administraţiile din judeţ. Ne-am fi dorit să fie mai mulţi bani pe care să-i putem repartiza, dar pentru prima dată după mulţi ani, prin OUG 103, Guvernul României ia din banii comunităţilor locale. Consiliul Judeţean este obligat în acest an să plătească 12,8 milioane de lei pentru partea de ajutor pentru persoanele cu handicap, pentru Protecţia Copilului şi pentru plata unor sume câştigate de profesorii din unităţile de învăţământ special, în instanţă, obligaţii care până acum erau achitate de Guvernul României. Cu această sumă pe care Consiliul Judeţean o plăteşte în acest an pentru acestea, am fi putut să construim o nouă clădire pentru Secţia de Boli Infecţioase a Spitalului Judeţean. Cu siguranţă mai înseamnă exact costul secţiilor TBC ale Spitalului Judeţean, dar şi echivalentul lucrărilor de reabilitare a drumului Arad – Şiria. Printr-o Ordonanţă de Urgenţă, Guvernul diminuează capacitatea administrativă a judeţului şi a primăriilor arădene“, a spus Nicolae Ioţcu, preşedintele CJA.

13 pe linie

Cu un număr ghinionist la voturi – 13 – au pierdut consilierii USL aproape la toate proiectele la care s-au împotrivit la votare, precum şi la seria de amendamente prin care au cerut să li se aloce fonduri suplimentare unor primării, prin reducerea de sume de la alte primării, cu primari PDL. Nemulţumirile mari s-au făcut auzite prin vocile consilierilor Gheorghe Sabău, Mircea Purcaru, Cornel Lucaci şi Ioan Gligor. Memoriul a fost citit de Gheorghe Sabău, iar amendamentele au fost citite fie distinct, fie la pachet, de mai mulţi consilieri. În amendment, aleşii USL au cerut bani mai mulţi pentru Ineu – pentru străzi urbane, Chişineu- Criş – pistă biciclete, dar şi pentru Moneasa, Dezna, Dieci, Socodor şi Vladimirescu. Printr-un amendament s-a cerut reducerea alocării pentru piste de biciclete în municipiu, şi alocarea banilor pentru modernizarea Căminului Cultural Şiştarovăţ. „Este inacceptabil ca oraşul Chişineu-Criş să primească 0 la alocări şi alte comune să primească sute de mii de lei“, a spus consilierul Mircea Purcaru. Preşedintele CJA i-a răspuns acestuia că, administraţia de aici dispunde un excedent mare pe anul trecut, dar dovedeşte incapacitate de derulare a investiţiilor pe proiecte. Discuţii aprinse au mai fost şi pe marginea lipsei resurselor pentru Săvârşin şi chiar şi pe subiectul sălciilor energetice.

Spre finalul şedinţei, atmosfera a devenit şi mai tensionată, când primarul comunei Săvârşin (PSD), Ioan Vodicean a răbufnit şi a cerut să i se explice de ce localitatea nu a primit mai mulţi bani. „Nu ştiţi dumneavoastră câţi bani au fost alocaţi Săvârşinului în anii trecuţi, dar mai trebuie să se ştie cum să fie cheltuiţi“, a răspuns Nicolae Ioţcu.

Nicio povară bugetară în plus           

Cât priveşte direcţiile mari în care se vor investi bani, Nicolae Ioţcu a spus că anul acesta vor continua investiţiile în Spitalul Judeţean, unde, una dintre lucrările mari este extinderea Unităţii de Primiri Urgenţe, dar că se va investi şi în Aeroportul Arad, în transformarea terminalului cargo, în terminal de pasageri. Finalizarea secţiei TBC este de asemenea o prioritate pentru care vor aloca fonduri mari.

Întrebat vizavi de o propunere, conform căreia, administraţiile ar trebui să susţină din buget şi salarizarea cadrelor medicale, preşedintele CJA a spus: „Ministerul Sănătăţii să-şi atingă mai întâi obiectivele legate de finanţarea corectă a sistemului de sănătate şi să-şi îndeplinească obligaţiile de a participa la investiţiile de la Spitalul Judeţean, pe care până acum, CJA le-a susţinut de resurse proprii, fără niciun leu de la Guvernul României. În ceea ce priveşte diminuarea bugetului propriu al CJA, printr-o subtilitate legislativă, nu cred că, ar avea capacitatea, consiliile judeţene să susţină şi salariile medicilor, obligaţie care revine în exclusivitate Guvernului“.

Prezent la dezbateri, primarul Gheorghe Falcă a declarat ulterior: „Suntem surprinși că reprezentanții PSD din Consiliul Județean au dorit să taie banii destinați pistelor de biciclete din municipiul Arad. Astăzi votul consilierilor USL la adoptarea bugetului județean confirmă faptul că ei nu agreează acest proiect. Șansa bicicliștilor din Arad a fost că USL nu este majoritar.”

Mai multe detalii în următoarele documente: referatreferat sume drumurireferat finantare drumurianexa repartizare bugete locale cota.

 

 

 

  • Bogdan. spune:

    Sa le zica cineva USL-istilor ca daca sunt in opozitie,nu inseama ca trebuie sa fie contra aradenilor.
    La urma urmei,tot noi i-am pus si pe ei acolo(luai-ar dracu de mincinosi)

  • keke spune:

    azi maine il vezi pe falca ala in psd…

  • ion spune:

    Nu se poate asa ceva … La primarii pdl se dau bani garla pt toate porcariile.vad ca acum se fav peste tot piste de biciclete….hai sa luam ca studiu de caz localitatea Cuied cevapartine comunei Buteni.Buteniul din 2004 este liberal .ca atare nu primeste mai nimic de la acesti indivizi portocalii…sarmanii cuiedani de 8 ani de zile pdl le interzice dreptul la apa apa potabila mai ales ca acolo chiar sunt probleme cu apa freatica….nu e un moft….lucrarevinceputa de 8 ani de zile dar nefinantata decat cu maruntis de pdl-isti…lipsa apei potabile creeaza probleme grave de sanatate boli grave la copii …asta sa vada aceste lichele portocalii nu ca nu s-a votat cu pdl…

Comentariile sunt închise.

Recomandările redacției