„Bulciul Floriilor“ din Hălmagiu a fost plin de cumpărători, însă politicienii au lipsit

0
141

primar Halmagiu piata Halmagiu VaciPe lângă târgurile săptămânale, în comuna Hălmagiu mai sunt şi târguri mari numite „bulciuri“. După cum se știe, „bulci“ se numește un târg mare, care se ţine în anumite perioade ale anului, fiind de cele mai multe ori însoţit și de spectacole şi petreceri populare.
Bulciurile se deosebesc de târgurile săptămânale prin bogăţia de mărfuri: alimente, animale, dar şi prin numărul foarte mare de oameni care vin fie în vizită, fie la cumpărături.
În general sunt cinci „bulciuri“, organizate periodic, de regulă cores­puunzând fiecărui anotimp – cu excep­ţia iernii când sunt două, la care se adaugă câteva organizate înaintea unei mari sărbători. De regulă, fiecare bulci se ţine în ajunul unei sărbători religioase mari, ocazie cu care sătenii își fac aprovizionarea cu alimente ori cumpără unelte trebuincioase în gospodărie dar și veșminte; mai ales copiilor.
Sâmbăta trecută la Hălmagiu a avut loc tradiționalul Bulci al Floriilor, sărbătoare de primăvară; aici se vând sau se cumpără animale: vite, oi, dar şi haine pentru sărbători. Se poate spune fără a greși că este un târg cu o varietate aparte, aici putând fi găsite tot felul de articole pentru sezonul în curs dar și pentru cel ce stă să vină.
Fiind al treilea bulci al primăverii, piaţa a fost plină de flori dar și de legume ori fructe. Firește că se găsea și un bogat sortiment de produse nealimentare: haine, obiecte de uz casnic, ustensile ș.a.
Deși vremea a fost totuși destul de răcoroasă pentru această perioadă, la piaţa din Hălmagiu a fost foarte multă lume: unii au venit doar să studieze nivelul prețurilor la diferite produse pe care intenționau să le cumpere în viitorul apropiat iar cei mai mulți au venit să-și facă aprovizionarea pentru sărbătorile ce se apropie.
La fiecare sărbătoare şi mai ales la târgurile de la Hălmagiu sunt de regulă prezenţi în mijlocul oamenilor și unii politicieni; de această dată au lipsit. Singurul care a prezent sâmbătă la târgul din Hălmagiu a fost Adrian Ţoca, primarul comunei Hălmagiu. Acesta a discutat cu câteva producătoare de produse lactate care s-au plâns că se descurcă foarte greu şi „nu mai ştiu din ce să facă un ban“. Unele dintre aceste comerciante a spus că pentru ţărani nu mai este nimic rentabil şi se aleg numai cu munca, fără nici un profit.
Primarul le-a încurajat spunându-le că e momentul „să ne adaptăm și la condiţiile noi de viaţă la care suntem supuşi; şi mai trebuie să uităm uneori de aceste greutăţi, măcar acum în preajma Sărbătorilor Pascale“.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.