Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Nădlac II au descoperit 40 de parfumuri, 38 perechi de ochelari de soare și 10 curele diferite mărci, bunuri comerciale susceptibile a fi contrafăcute pe care un cetățean româno-maghiar urma să le introducă în țară.

Joi, în jurul orei  17.00, la Punctul de Trecere a Frontierei Nadlac II-Csanadpalota, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de frontieră, pe sensul de intrare în ţară, numitul  M.I., cu cetăţenie româno-maghiară, în vârstă de 42 de ani, la volanul unui autoturism marca Ford Galaxy, înmatriculat în România. În urma controlului fizic, poliţiştii de frontieră au descoperit în autoturism mai multe bunuri comerciale: 40 parfumuri, 38 perechi ochelari de soare și 10 curele diferite mărci, pentru care există suspiciunea de contrafacere.

Cu privire la cele constatate , bărbatul a declarat că a achiziţionat aceste bunuri dintr-o piaţă din Budapesta, contra sumei de 370 de euro. Acesta a mai adăugat că nu avea cunoștință de faptul că sunt contrafăcute şi intenționa să le ofere cadou. Bunurile au fost ridicate în vederea introducerii în camera de corpuri delicte la sediul S.T.P.F. Arad.

În cauză s-au întocmit acte de urmărire penală sub aspectul săvărşirii infracţiunii de punere în circulaţie a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice ori similare, urmând ca la finalizarea cercetărilor să fie dispuse măsurile legale ce se impun.

Recomandările redacției