Buturuga mică răstoarnă uniunea mare

Cine-ar fi crezut în urmă cu un an de zile, când PNL şi PSD strângeau rândurile pentru înlăturarea sistemului ticăloşit al lui Traian Băsescu, că astăzi vom avea o criză atât de mare în interiorul celei mai puternice alianţe politice de după Revo-luţie? Probabil, puţină lume anticipa un astfel de scenariu, mai ales după votul din 9 decembrie 2012, când românii au întărit poziţia exprimată la referendumul pentru demiterea preşedintelui, arătând că vor cu orice preţ să scape de regimul Băsescu.
Iată că, aşa cum e obiceiul la români, minunea a durat un an de zile, iar USL se află astăzi la răscruce de drumuri, într-un punct din care e greu să se mai întoarcă înapoi. Culmea e că acest iminent divorţ nu vine din considerente doctrinare, nu vine pe fondul unor probleme privind programul de guvernare. PSD şi PNL nu se ceartă nici pe cota unică, nici pe scăderea TVA sau mărirea impozitelor pe clădiri şi terenuri. Nu se ceartă nici măcar pe funcţii, chiar dacă lucrurile au mai scârţâit, mai ales în teritoriu. Până la urmă, toate aceste divergenţe au fost depăşite, pentru că USL avea în spate votul a 60 la sută dintre cei prezenţi la urne, un scor care-i obliga, practic, să treacă peste toate obstacolele apărute şi să meargă înainte pentru a pune în practică promisiunile din campanie, în special eliminarea totală de la putere a regimului Băsescu.
În toată această poveste frumoasă cu Uniunea Social-Liberală, trebuia să apară şi o buturugă mică, buturugă care să răstoarne frumosul car uselist. Iar această buturugă este obsesia lui Crin Antonescu pentru funcţia de preşedinte al României. O obsesie periculoasă nu doar pentru liberalul Antonescu, ci şi pentru Uniunea Social Liberală şi chiar pentru România, care s-ar putea trezi cu un al doilea Băsescu, mult mai dornic de putere. De când USL a preluat guvernarea, în primăvara anului trecut, obsesia lui Antonescu a fost o permanentă piedică pentru ca în România să se reinstaureze normalitatea, după opt ani de guvernare tulbure a lui Băsescu. O dată ce Ponta a ajuns prim ministru, obsesia lui Antonescu de a ajunge pe funcţie a fost din ce în ce mai mare şi mai greu de controlat. De aici şi necugetatul referendum de acum un an pentru demiterea preşedintelui, o acţiune care nu-şi mai avea rostul, odată ce USL a ajuns la guvernare, dar care a fost forţată de Antonescu, fiindcă liderul PNL vroia cu orice preţ funcţia de preşedinte al României, chiar şi pentru o lună. O acţiune care a adus grave prejudicii de imagine României în Europa şi în lume, dar ce contează, când domnul Antonescu avea un fix, o obsesie de care nu poate scăpa şi pentru care e gata să sacrifice orice.
Am avut apoi momentul cu pactul de coabitare, un act care până la urmă s-a dovedit că nu e nici trădare, nici pact cu diavolul, ci unul necesar, pentru a avea linişte după opt ani de scandal. Antonescu a avut şi atunci reacţii necontrolate, nu pentru că, vezi Doamne, Ponta ar avea o înţelegere cu duşmanul, ci fiindcă această înţelegere îi amâna împlinirea visului de a ajunge preşedinte şi posibilitatea de a porni o nouă suspendare, pe care Antonescu o dorea chiar cu riscul de a ne transforma într-o ţară din lumea a treia.
De când a ajuns USL la putere, Antonescu nu are altă problemă, decât funcţia de preşedinte. Orice se discută, subiectul ajunge la alegerile din 2014. La orice emisiune apare şi orice întrebări i s-ar pune, Antonescu vorbeşte despre funcţia de preşedinte. Vedem şi în aceste zile că dezbaterea aprinsă pentru Roşia Montană a degenerat din nou spre obsesia lui Antonescu, cel care a ieşit neîntrebat să spună că nu e nicio problemă dacă PSD nu-l mai susţine la prezidenţiale. Lucru pe care nu l-a afirmat nimeni de la PSD, dar obsesia nu-l lasă pe Antonescu să vadă lucrurile limpede, iar frica de a rata şansa unică de a fi candidatul USL şi, implicit, câştigătorul alegerilor, i-au întunecat mintea liderului PNL.
Din nefericire pentru România, obsesia lui Antonescu va răsturna Uniunea Social-Liberală, fiindcă e greu de crezut că PNL şi PSD vor putea continua împreună, după ce Antonescu îl atacă zilnic pe Ponta, culminând cu solicitarea demisiei acestuia din urmă, în cazul în care USL se destramă. Cum probabil, şi Antonescu va demisiona de la şefia Senatului, unde a fost pus tot de USL. Din nefericire pentru Antonescu, o dată destrămată uniunea, şansele ca el să ajungă preşedinte al României vor fi egale cu cele ale lui Vadim Tudor sau Gigi Becali, având în vedere că preşedintele PNL a ajuns, ca încredere, la nivelul lui Traian Băsescu, tot ca o consecinţă a obsesiei sale, pe care românii nu o mai digeră. Liderul PNL, din prea multă dragoste pentru funcţie, a reuşit să dea cu piciorul unei şanse unice în viaţă, dar, din păcate, în acelaşi timp, unei stabilităţi pe care românii au dorit-o în 9 decembrie 2012 şi care ar fi trebuit să ne aducă un nivel de trai mai bun.