Ca să îl scoată „curat“ pe soţul său, Alina Buleu nu își mai recunoaște declarațiile date anchetatorilor

0
190

buleu bunLa înfăţişarea de ieri a procesului lui Adrian Buleu, suspectul principal al crimei comise asupra lui Abel Apostol, şi-a făcut apariţia soţia inculpatului, care în urmă cu două luni, deşi a fost citată, nu s-a prezentat, invocând motive medicale. Judecătorul a întrebat-o despre ce anume s-a întâmplat în data de 1 mai, ziua din care omul de afaceri nu mai este de găsit, şi în zilele următoare. În plus, magistraţii au vrut să afle ce relaţie era între ea şi Abel Apostol, dar şi cum se înţelegea cu soţul său, despre care s-a aflat ulterior că avea o amantă.
Afirmaţiile Alinei Buleu în faţa magistraţilor au încremenit întreaga asistenţă: soţia suspectului crimei în cazul Abel Apostol şi-a schimbat majoritatea declaraţiilor care îl incriminau pe Adrian Buleu, punându-le pe seama faptului că atunci când le-a mărturisit a fost sub influenţa unor medicamente. Mai mult, femeia, despre care familia celui dispărut este acum mai mult ca sigură că este direct implicată în omorârea lui Abel, a susţinut că a fost agresată de poliţişti, obligând-o în acest fel să spună neadevăruri.
În acelaşi timp, Adrian Buleu, principalul suspect în cazul dispariţiei omului de afaceri din Arad, a ajuns din nou în faţa magistraţilor. De data aceasta însă nu pentru a da declaraţii, ci pentru a asista la mărturiile soţiei sale, făcute în faţa judecătorilor.
Familia lui Abel este sigură că Alina este implicată în comiterea crimei
La proces au fost prezenţi aproape toţi membrii familiei lui Abel Apostol, bărbatul despre a cărui soartă nu se mai ştie nimic din seara zilei de 1 mai. Alina Buleu a refuzat categoric să interacţioneze cu presa şi nu s-a apropiat deloc de familia lui Abel Apostol. În schimb, soţul ei i-a zâmbit în momentul când privirile lor s-au intersectat înainte de a intra în sala de judecată. Familia omului de afaceri dispărut afirmă că multe dintre cele spuse de femeie în faţa judecătorilor nu sunt decât minciuni.
În declaraţia dată ieri, Alina Buleu i-a luat apărarea soţului ei, deşi ştia că are o relaţie cu o altă femeie. „Cum poate să spună că tot ce a declarat înainte poliţiei nu mai este acum adevărat? Că Adrian e implicat, că a aruncat permisul lui Abel şi toate celelalte care îl incriminau pe Adrian Buleu? A vorbit timp de şase ore numai minciuni. Într-una a evitat să ofere răspunsuri precise la întrebările adresate de către judecătoare, susţinând cu seninătate că nu îşi mai aminteşte. A spus că nu mai recunoaşte declaraţiile pe care le-a semnat înainte pe motivul că a fost drogată şi că o băteau poliţiştii. Minte cu neruşinare, am ieşit din sală că nu mai suport. Suntem absolut siguri că este implicată în mod direct în uciderea tatălui meu. La fel cum am fost sigur de el, (de Adrian Buleu) aşa sunt acum sigur şi de ea, de soţia acestuia. Făcând astfel de declaraţii este clar că este vinovată“, ne-a declarat Albert Apostol, fiul lui Abel Apostol.
De asemenea, Luminiţa Apostol, soţia lui Abel Apostol, a declarat că „mă aşteptam la aceste declaraţii din partea soţiei lui Buleu. Eu aşa am cunoscut-o, minţind. Ea se înţelegea bine cu Abel? Păi se certau zilnic! Ea înjura, blestema. De faţă cu mine să zică aşa ceva, când eu o aud! Îl apără pentru că ea e complice. Ea ştie ce a făcut el“.
Dan Ungureanu, avocatul familiei Apostol, a precizat că „Alina Buleu a depăşit limitele a ceea ce a declarat. Nu se regăseşte urmă de adevăr. Ea nu a făcut altceva decât să se pună la îndoială cu formulele «nu ştiu, nu îmi amintesc». Sentimentul meu este că e stăpânită de o stare de temere“.
După soţie, vine amanta
La următorul termen în proces va fi citată şi iubita lui Adrian Buleu, cu care acesta a întreţinut relaţii adultere, ale cărei declaraţii l-au incriminat în rechizitoriul procurorilor. Tânăra de 19 ani ar fi declarat că iubitul ei, Adrian Buleu, i-a spus că înainte de a fi împreună, va trebui să moară cineva. Până acum însă, anchetatorii nu au găsit trupul omului de afaceri Abel Apostol, însă familia acestuia speră ca declaraţiile iubitei secrete a lui Buleu să aducă primele raze de lumină în acest proces.
În cursul zilei de vineri, 4 octombrie, data la care va avea loc următorul termen, va fi citat şi patronul firmei care deţine aparatura de înregistrare video din cadrul complexului Riviera. Prin aceasta, se doreşte demonstrarea faptului că omorârea lui Abel Apostol a fost săvârşită cu premeditare, Adrian Buleu cerând oprirea înregistrărilor cu o lună înainte de producerea crimei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.