cadarFostul arbitru e decis să meargă în instanță după ce dosarul său n-a fost acceptat de comisia ce a validat candidaturile la șefia AJF Arad. Răzvan Cadar anunță că a discutat cu avocatul său despre pașii următori, primul fiind atacarea în justiție a paragrafului ce prevede vechime de patru ani în conducere la AJF sau la un club de fotbal.
„Fiind arbitru din 1996, iar din 2004 în lotul divizionar, nu aveam cum să ocup o asemenea funcţie la un club, în condiţiile în care, cel puţin o dată, arbitram o contracandidată a acestui club. Ştiindu-se că arbitrajul impune anumite res­tricţii. Dar vreau să întreb, dacă de atâtea ori am putut conduce un joc, am putut manageria 22 de jucători în teren, rezervele, sute de spectatori, de ce nu pot beneficia de această experienţă? Nu pot face acest lucru la Arad, dar îl pot face Vasile Avram, la Bucureşti, Corpodean, la Alba sau Balaj, la Baia Mare”, a punctat Cadar, decis să meargă până la capăt: „Dacă voi avea câştig de cauză, voi solicita automat anularea alegerilor şi permisiunea de a candida. Dacă voi pierde, sper ca la următoarea Adunare Generală membrii afiliaţi să voteze scoaterea acestuia din statut, lucru pe care,  dacă aş fi fost ales, l-aş fi propus oricum”.
Răzvan Cadar acuză vehement ri­gorile impuse în statutul Asociației Județene de Fotbal și presimte că, în actuala conjunctură, președintele va fi ales din primul tur. „Mi-e frică să mă gândesc că putem ajunge  din nou la vechile obiceiuri, gen investire până la moarte pe aceeaşi funcţie. Când spun aceste lucruri mă gândesc şi la cei din comisiile de validare, adică tot aceiaşi din 2010, care atunci şi-au permis să accepte şi dosare incomplete. Ciudat este şi faptul că la AJF Arad, pentru funcţiile de conducere nu se cer studii superioare, caz, din câte ştiu, unic în România. Păcat că toţi cei trei candidaţi vin din AJF, nu au nici un contracandidat care să aducă un suflu nou, pentru că au avut grijă ca acest gen de candidaţi să fie blocaţi. Nu voi sprijini pe nici unul dintre cei trei, nu am nici o afinitate, pentru nici unul. Oricum, nu cred că va fi un al doilea tur, viitorul preşedinte va fi ales din prima”, a încheiat fostul cavaler al fluierului.

Recomandările redacției