În luna cadourilor, Trupa Marionete a Teatrului Clasic „Ioan Slavici” le va oferi celor mici daruri…de poveste. Astfel, patru spectacole vor prinde viață  în fața celor mici, câte una în fiecare dintre cele patru duminici ale lui decembrie.

În 2 decembrie, de la ora 11, cei mici sunt invitați la „Jocuri magice”- un spectacol interactiv plin de culoare și veselie în care personajele păpuși (Alunica, Martinică, Lupul) și actorii (Izabela Moș, Loredana Alexandrescu și Mircea Moș), împreună cu toți copiii prezenți în sală, îl ajută pe iepurașul Mofturică să înțeleagă importanța prieteniei.

În duminica de 9 decembrie, de la ora 11, personajele din „D-l Goe” și „Vizita”, de Ion Luca Caragiale,  vor urca pe scenă într-un singur spectacol regizat de Lăcrimioara Szlanko.

În 16 decembrie, năzdrăvanii Hänsel și Gretel îşi vor spune povestea, tot de la ora 11.00, într-un spectacol regizat de Francisca Simionescu. „«Hänsel și Gretel» este un spectacol montat în stil clasic, cu marionete la fire scurte, care urmărește fidel povestea fraților Grimm. Partiturile muzicale cântate și coloana sonoră sunt adaptate după opera lui Engelbert  Humperdinck. Caracterele bine definite ale personajelor, interpretarea și mânuirea de excepție, cât și atmosfera de basm reușesc să-i bucure pe micii și pe marii spectatori la fiecare reprezentație”, spun creatorii spectacolului.

Spiritul și magia sărbătorilor ajung și pe scena Trupei Marionete, în 23 decembrie, cu doar câteva zile înainte de Crăciun, atunci când, actorii arădeni joacă, la ora 11, pentru cei mici, „Fetița cu chibrituri”. „Cred in copilărie!!! Mă uit cu admirație și cu drag la jocul copiilor. Sunt fascinată de surâsul lor, care poate răsari chiar imediat după ce lacrimile le-au scăldat obrajii. Orice om mare ar trebui să se oprească  o clipă din goana după lucruri și să privească bucuria simplă a copiilor care descoperă fericirea printre pietricele, bucățele de cârpă sau firmituri de pâine.  Copiii știu să recunoască (dincolo de aparențe) adevărtele valori: prietenia, iubirea, iertarea, înțelegerea. Și nu le este frică să simtă! Intreaga echipă de creatori a spectacolului «Fetița cu chibrituri», după H.C. Andersen, vă invită la o poveste despre tristețe și speranță, despre încercări și bucurie, toate privite prin ochi de copil”, spune Oana Leahu, cea care semnează regia spectacolului.

 

Recomandările redacției