După ce Ion Dumitru Roncea, a confirmat pe o reţea de socializare că a fost retras de pe obiectiv, elevii Colegiului Naţional „Moise Nicoară”, au continuat şi joi protestele de dragul portarului Ion Dumitru Roncea, dar fără nici un rezultat.

S-a ţinut un protest în pauza mare, dar directoarea adjunctă a intervenit şi a spus să încetăm cu aceste manifestări pentru că nu mai există nici o şansă că portarul nostru să se reîntoarcă în unitatea de învăţământ, a spus unul dintre elevii Colegiului Naţional „Moise Nicoară”.

Nu le-am interzis să protesteze , doar am spus să îşi schimbe modul de adresare a problemei, măsurile de securitate şi regulamentul trebuie respectate. Este dreptul lor să conteste deciziile luate. Astăzi s-a discutat această problemă cu elevii şi profesorii stabilind astfel anumite regului pe care trebuie să le respecte, a declarat Major Csaba, directorul Colegiului. Prin această declaraţie a lui Major Csaba se înţelege că le-a interzis elevilor să îşi strige nemulţumirile pe holurile incintei, şi să găsească o altă modalitate de a protesta faţă de decizia luată.

Elevii Colegiului îl susţin în continuare pe portarul lor îndrăgit, pe Facebook şi prin petiţia online creată de ei, sperând că eforturile lor de a-l aduce înapoi vor fi luate în considerare.

  • moisenicoara spune:

    toate cadrele didactice vor fi urmarite penal pentru ingradirea libertatii si drepturilor elevilor,DNA intra in actiune mai sunt si tribunale internationale!
    toti comunistii-psd-isti sa fie exclusi din Moise Nicoara !!!

Comentariile sunt închise.

Recomandările redacției