Cadrele didactice protestează joi

0
125

Profesorii arădeni au hotărât să protesteze joi, în centru, în fața Palatului Administrativ.

Acțiunea de protest a și fost autorizată de Comisia pentru avizarea adunărilor publice din cadrul Primăriei Municipiului. „Vă așteptăm alături de noi pe toți cei care doriți ca învățământul românesc să devină unul de calitate, iar modificările aduse sistemului educațional de către Ministerul Educației Naționale să fie supuse, în prealabil, unor consultări publice reale”, susțin inițiatorii protestului.

Între nemulțumirile cadrelor didactice se numără: încălcări ale metodologiilor, ale Legii Educației, ordine de ministru publicate în Monitorul Oficial și retrase apoi, dar puse în practică, manuale școlare întârziate și mai ales plan de școlarizare întârziat.

Inițiatorii protestului au și anunțat că nu vor suportul unui singur partid, ci vor ca toți cei care pot lua măsuri să fie prezenți. Acțiunea va avea loc joi, 13 iunie, de la ora 18.30, pe platoul din fața primăriei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.