Căldura de afară a„înghețat “ agentul 391,74 din țeava de calorifer

0
147

Așa zice hotărârea de CLM, așa facem. Asta deși acum și cel puțin până la  sfârșitul săptămânii, prognoza meteo  anunță temperaturi ridicate,  chiar prea ridicate pentru această perioadă“. Asta spuneam într-unul din numerele trecute ale publicației noastre și  că s-a terminat cu căldura pe gratis. De acum a intrat aia pe bani. Și chiar foarte mulți bani, astfel încât…Aradul e în față, la acest capitol. Adică la prețul Gigacaloriei, facturat pentru consumator,  care e cel mai ridicat din țară. Mai ziceam că nu ar fi fost cazul să se dea drumul la căldură, mai ales că prognoza meteo era una care anunța temperaturi de luna mai pentru următoarea perioadă de octombrie. Și cum aceasta  a fost foarte favorabilă, astfel că pe timpul nopții trebuia să dormi cu geamurile deschise, în condițiile în care se „băga“ căldură. Din aia foarte scumpă. Practic, stăteai cu fereastra deschisă ca să „arunci“ banii în aer. Într-un cuvânt, o risipă inutilă și din bugetul propriu al fiecărui consumator racordat la sistemul centralizat de termoficare, dar și din bugetul local. Vorba unei fidele cititoare de–a noastre: „Ar fi bine să poți băga căldura în sac, să o ții pentru vremuri friguroase!“. Pentru că, nu mai departe de ședința de astăzi, a CLM s-a aprobat: „acoperirea pierderilor induse de prestarea serviciului public de producție, transport, distribuție și furnizare a energiei termice pentru populație în sistem centralizat și neacceptate în preț/tarif, înregistrate de operatorul SC CET Hidrocarburi SA Arad, în anul 2018, în valoare de 12.577.032,8 lei, din excedentul bugetului local al Municipiului Arad“. Așadar, la un calcul sumar, pierderea este de peste un milion de lei într-o lună, adică 34.400 de lei în fiecare zi sau, dacă vreți, 1435 lei pe oră. Asta este echivalent cu mai bine de un salariu minim net pe lună. Amintim că, prețul, Gigacaloriei majorat, care va fi facturat pentru cetățeni   este de  391,74 de lei, față de  273,85 lei, în iarna sezonul trecut. Majorarea este, nici mai mult, nici mai puțin egală cu 43%. Adică dacă se plătea de exemplu 500 de lei căldura, acum se vor plăti 718 lei. Ca și informație suplimentară menționăm că tariful total, care include producţia, transportul, distribuţia şi furnizarea agentului termic va fi de 596,27 lei/Gcal, inclusiv TVA. Acest tarif  a fost aprobat de Autoritatea Naţională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE) către sfârșitul lui 2018. Diferenţa dintre tariful total şi cel cu care energia termică este facturată  pentru consumatori va fi în continuare subvenţionată. Ca linii generale, consumul energetic mediu lunar pentru un apartament cu două camere, în suprafață de 60 metri pătrați este cuprins între 1,2 și 1,5 Gigacalorii. Acesta variază funcție de condițiile meteo exterioare, dar și de gradul de izolație al imobilului. „La acest moment, potrivit inventarului făcut în lunile februarie – martie 2019 de către CET Hidrocarburi, la această oră mai sunt racordate la rețeaua de încălzire centralizată 26.000 de apartamente, față de momentul 1990, când erau racordate 43.000 de  unități locative“, precizează ing. Victor Ciulean, director general la CET H Arad. Și iată că, după o săptămână,  agentul termic a fost „răpus“ de căldura de afară. Cum s-ar zice s-a oprit „hemoragia“ financiară pentru toate părțile implicate. Și, cum am arătat anterior, pierderea pe oră este mai mare decât un salariu minim net. Prognoza meteo se anunță bună pentru următoarele zece zile  și conducerea CET H Arad preconizează că nu se va furniza căldură până la finele săptămânii viitoare. Dintr-un alt punct de vedere, ne-a ajuns din urmă fantoma lui Ceaușescu, care ne lua căldura și când era ger afară. Acum din păcate , cel puțin în Arad, căldura din calorifere a ajuns să fie un produs de lux, pentru din ce în ce mai multe familii.  Și poate chiar așa e: dacă o Gigacalorie a ajuns să coste aproape cât două grame de aur.  Trist…                               

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.