„Dacă vrei să cunoşti un om cu adevărat,
dă-i o funcţie de conducere” – Robert Brasillach

Nu de mult am fost chemat de directorul unei publicaţii la o şedinţă, însă cum locurile erau prea puţine în birou, m-a poftit să mă aşez pe fotoliul său… într-adevăr foarte comod fotoliul de director.
În acel moment mi-am dat seama de ce unii ţin morţiş de astfel de fotolii, care pe bun cuvânt îţi oferă, la propriu vorbind, o garanţie a existenţei financiare, o poziţie onorabilă în societate şi, nu în ultimul rând, comoditate.
Acest fotoliu călduţ de director nu ar trebui să însemne doar atât, ci şi responsabilitate, luptă pentru adevăr, dar, nu în ultimul rând, şi pentru subalternii săi.
Celebra expresie a jurnalistului francez Ro­bert Brasillach, dacă vrei să cunoşti un om cu adevărat, dă-i o funcţie de conducere, reuşeşte să caracterizeze omul în cele două faze ale sale, ca simplă persoană, dar şi ca om cu putere. În plan strict uman, funcţia, în zilele noastre, îl poate face pe om bun sau rău. Mulţi tânjesc după astfel de funcţii, nu pentru un interes comun, ci strict personal. În astfel de cazuri, egocentrismul e tată al acestei puteri, la fel ca şi globalizarea economică, când cei mai mulţi sărăcesc şi unii se îmbogăţesc peste noapte, tot aşa şi funcţia poate coborî sau ridica pe om.
Istoria post-decembristă dovedeşte faptul că unii, mai ales pe plan economic, ţin cu dinţii de aceste fotolii călduţe de directori, ba unii, dacă ar fi posibil, s-ar îngropa cu tot cu ele. Vă întreb retoric oare de ce? Pentru binele co­mun, obştesc pentru scoaterea societăţii din criză sau pentru interesul lor personal?
În vremurile noastre nu mai înţelegem nici măcar ceea ce vroia să spună clericul american Henry Ward Beecher (1813-1887) prin cuvintele: Un om este bogat sau sărac în funcţie de ce este, nu de ce are. Însă în momentul în care omul nu conştientizează că tot ceea ce face, nu de la el face, ci cu putere de la Dumnezeu, atunci cu siguranţă că: Omul a creat iadul pe pământ, cum afirmă Antonie Bloom Mitropolitul Surojului în lucrarea Despre credinţă şi îndoială.
După terminarea şedinţei, mi-am dat sea­ma că nu sunt făcut pentru un astfel de fotoliu (în ciuda speculaților din ultima vreme care mă vizau) care înseamnă, mai presus de toate, responsabilitate şi jertfă, pentru că în momentul când deţii o astfel de funcţie răspunzi şi de sufletele pe care, vremelnic, le conduci, în cazul în care conştientizezi acest aspect.
Călduţul fotoliu de director nu este numai binecuvântare, ci şi jug, mai ales în momentul când se abuzează de funcţie, şi asta datorită oamenilor fără nici măcar un licăr de credinţă şi care îşi duc subalternii la serviciu în zilele de praznic sau de sărbătoare.
Adesea trăim cu impresia că aceste fotolii, funcţii, ne aparţin datorită meritelor noastre deosebite, însă adevărul e altul, le primim pentru a ne smeri, a ne da seama că nu le merităm, că suntem vremelnici pe aceste funcţii, iar după ce ele trec rămâne omul… depinde cum rămâne, ca o persoană ce merită respect sau ocară?
Toţi cei care deţin astfel de fotolii călduţe, în special în funcţiile publice, n-ar trebui să aibă motive de îngrijorare pentru că… fotoliile se schimbă, persoanele nu!

Paul Krizner

Recomandările redacției