Calvarul continuă: Drumarii care trebuie să reabiliteze șoseaua dintre Pâncota și Seleuș lucrează… în doru’ lelii

0
2274
  • SC Intermed Utilaj SRL a început să asfalteze drumul.
  • Prima dată se asfaltează în câmp, în loc să se asfalteze în Seleuș.
  • O investiție de peste 9,4 milioane de lei este tratată în bătaie de joc.

Într-unul din numerele trecute ale ziarului nostru trăgeam un semnal de alarmă cu privire la ceea ce se întâmplă cu drumul județean care face legătura între Pâncota și Seleuș, și mai ales cu porțiunea din Seleuș care a fost decapată de o bună bucată de vreme și a fost abandonată în această stare. Sătenii au ajuns în pragul disperării, din cauza prafului provocat de mașini, mai ales de traficul greu și de autoturismele de firmă, care nu încetinesc prea mult. În loc să folosească apa la irigatul grădinilor și serelor, seleușenii fiind legumicultori vestiți în toată țara, oamenii care locuiesc pe marginea străzii principale, sunt nevoiți acum să „irige” așa-zisa șosea. Doar așa mai scapă de praf în zilele călduroase de vară. Astfel, ploile și furtunile care se anunță zilele acestea ar fi o adevărată mană cerească…

Pe de altă parte, șoferii care nu vor să-și distrugă mașinile, trebuie să reducă foarte mult viteza, astfel încât consumul de carburant crește, după cum cresc și timpii de deplasare.

S-a asfaltat în plin câmp, nu în Seleuș

Dacă locuitorii comunei Seleuș au ajuns să vorbească pe rețelele de socializare de o acțiune de protest care să se finalizeze cu blocarea traficului pe drum, politicienii au început să se certe ca la ușa cortului, Opoziția și Puterea locală aruncându-și cuvinte grele, încercând să câștige capital electoral sau să limiteze pierderile. Deși par că se ceartă pentru binele locuitorilor din zonă și a șoferilor care sunt nevoiți să circule pe acea rută, la sfârșitul zilei, acestea sunt „simple detalii” care contează mai puțin.

Pe de altă parte, trebuie spus că după semnalul de alarmă tras de ziarul nostru, constructorul, SC Intermed Utilaj SRL, s-a apucat și de asfaltat. S-a turnat asfalt pe câteva sute de metri, apoi s-a făcut… o pauză. Problema este însă că, lucrările au început la ieșirea din Pâncota, în plin câmp, nu în Seleuș, unde ar fi putut fi de ajutor nu numai pentru șoferi, ci și pentru o parte dintre familiile care locuiesc pe marginea Drumului Județean 709. O nouă dovadă că firma lucrează în doru’ lelii, fără să țină cont de disconfortul provocat unor oameni care n-au nicio vină, decât că locuiesc pe strada principală a unui sat prin care trece un drum ce este modernizat.

Calvarul continuă astfel pentru seleușeni, după cum continuă și pentru șoferi. Este un calvar evaluat la 9.456.677 de lei, cât rezultă că este valoarea lucrărilor autorizate dintr-un document dat publicității de reprezentanții Consiliului Județean. 

După cum scriam și data trecută, suntem extrem de curioși care vor fi măsurile luate împotriva drumarilor care și-au bătut joc în ultimul hal de locuitorii comunei Seleuș și de toți participanții la trafic, ca să folosim o expresie a polițiștilor.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.