Calvarul membrilor Biroului Electoral Județean: peste 48 de ore de muncă !

0
233

Am stat multe ore la Biroul Electoral Județean, de la bazinul de înot, mirându-mă că la un scrutin atât de simplu cum a fost acesta nu putem să avem rezultatele finale ale scrutinului de duminică cel târziu luni la ora 7:00. Am rămas blocat luni dimineața, pe la ora 9:00, văzând puhoiul reprezentanților secțiilor de votare din județ, veniți de duminică seara, cu sacii cu voturi și cu procesele verbale, ca să le predea. Au stat toată noaptea în polivalentă, cucăind care pe unde a putut, au mâncat ce și-au adus de acasă, au încercat să tragă un pui de somn pe un scaun, aducându-și aminte de vremurile când erau liceeni sau studenți dispuși să doarmă și pe dușumea, îmbrăcați, nu în pijama, pe saltea Dormeo și cu tot confortul căminului conjugal. Sincer, i-am admirat, dar efortul lor era susceptibil de dorință de distracție, pe când pentru cei care lucrau non stop, primind sacii și documentele, a fost un adevărat calvar. Acei oameni, membrii Biroului Electoral Județean, au fost pe baricade peste 40 de ore!

Tâmpenii legislative

Pe scurt: de ce a durat atât de mult predarea-primirea-validarea proceselor verbale din sutele de secții de votare ? Ne explică judecătorul Flavius Bradin, locțiitorul președintelui BEJ Arad, Cosmin Branc, tot judecător, care făcea niște munci de holongăr, umblând de colo colo, încercând să ajute o cucoană sau un băiețel care habar nu aveau despre ce trebuie să facă. Așa că l-a rugat pe Flavius bradin să asigure tot ceea ce înseamnă relația cu presa, dar să și muncească pe calculator. Iar Domnul Bradin s-a achitat impecabil de sarcină și ne-a explicat ce și cum e cu munca la BEJ.

Ca să înțeleagă tot românul: în primul rând, nu a fost un scrutin electoral, au fost două,unul pentru europarlamentare, unul pentru referendum, așa că a trebuit ca o singură echipă să se ocupe de amândouă. Apoi, niște chestii legislative absolut tâmpite i-au obligat să facă niște munci absolut inutile. Mai exact: la preluarea proceselor verbale, orice modificare trebuia aprobată de către toți membrii BEJ, după care este obligatorie o decizie judecătorească, atașată la decizie. Atenție: au fost peste 130 de modificări, pentru care a fost nevoie den 130 de decizii judecătorești ! Ca să nu creadă cineva că ar fi ceva normal, că ar fi vorba despre un vot care ar putea schimba soarta României, vă spun că pur și simplu s-au modificat niște litere. Iar pentru modificarea unor litere, judecătorul Bradin a trebuit să stea, alături de ceilalți judecători de la BEJ, peste 40 de ore !Sincer, acest articol se vrea un elogiu adus oamenilor care au acceptat să fie membri BEJ, nu pentru indemnizație, pentru că toți au din ce trăi, ci pentru că știau că este nevoie de ei, pentru că alți profesiniști și știitori de lege nu sunt.

Simion Todoca

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.