colegiuDupă îndelungi demersuri şi prime alegeri, Camera Agricolă a Judeţului are un Colegiu de Conducere. Au fost aleşi cei 25 de membri ai Colegiului Judeţean de Conducere al Camerei pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală, ce aparţin de nouă categorii care trebuie să reprezinte interesele fermierii arădeni. De vreme ce alegerile au fost validate, colegiul urmează să fie constituit un birou permanent şi să fie deci aleşi, preşedintele, vicepreşedintele şi secretarul.
Comitetul de Iniţiativă pentru formarea Camerei Agricole a prezentat, ieri, componenţa colegiului şi unele aspecte legate de desfăşurarea alegerilor de la finele săptămânii trecute.
În cifre, din cei aproape 3.700 de membri înscrişi în cameră s-au prezentat la urne un număr de 2.992 de persoane. Dintre acestea, un număr de 2.951 de voturi au fost valabile. „După alegerile pentru Colegiul de Conducere a Camerei Agricole nu au fost contestaţii. Săptămâna viitoare ne vom reuni pentru alegerea biroului permanent“, a spus Dorin Ciupuligă, preşedintele Comitetului de Iniţiativă pentru formarea Camerei Agricole.
Cei mai interesaţi de alegerea colegiului au fost fermierii de la Nădlac, în număr mare prezentându-se la vot şi cei de la Pecica şi Şepreuş. Alegerile pentru Colegiu de Conducere al Camerei Agricole, organizate duminică, 17 noiembrie nu au fost lipsite de nereguli.  La Ineu, deşi au existat agricultori înscrişi, nu s-a pu­tut vota, întrucât Liceul „Mihai Viteazu“, unde trebuia să fie secţia de votare a fost închis.  „La Ineu nu s-a ţinut scrutin pentru că Primăria nu şi-a dat niciun interes. Aici au fost 22 nu membri înscrişi, care ar fi putut vota. Contact în legătură cu această privinţă, primarul de la Ineu nu ne-a răspuns la telefon“, a spus Cristian Videscu, reprezentant al Camerei Agricole.
Astfel, FNAPAR – Federaţia Naţională a Producatorilor Agricoli din România are patru mandate fiind aleşi: Gheorghe Grad, Vasilica Damian, Marius Sulincian, Darius Moţ. Asociaţiile profesionale au reprezentanţi ai PRO-AGRO – Iuhasz Mihai Nagy, Sorin Aioanei, Asociaţia Mioriţa – Ioan Branga şi Asociatia Producătorilor Maghiari –  Gyorgy Sipos.  Cooperativele au reprezentanţi din partea  Multiscop Semlac – Dan Stelian Herţeg şi Înfrăţirea Şepreuş – Daniel Cosma. Fermierii aleşi sunt: Ioan Petica, Dan Cristian Mihuţ, Vlaicu – Doroghi Stelian Valentin şi Nicolae Toma Mann. Tinerii fermieri aleşi în conducere sunt: Milan Kelo, Raul Voşneag, Alexandru Tăşădan şi Călin Albici. Din categoria patronatelor  sunt în colegiu Elena Iancu – Patronatul Român Arad, Mircea Ghiţă Roman – UGIR Arad, iar a sindicatelor –  Leonard Marin Silvestru Zoriti şi Florin Bebeselea – Federaţia Agrostar. Composesoratul Conop îl are ales pe Ionel Şoimoşan, Colegiul Medicilor, pe Florin Daniel Bogoşel, iar Staţiunea de Cercetări Bovine, pe Gheorghe Seplecan.

Recomandările redacției