Căminul Cultural din Păuliș a găzduit de Paște un spectacol folcloric de excepție

0
109

Untitled-1 Untitled-2Frumoasa sărbătoare a Învierii Mântuitorului Iisus Hristos a fost sărbătorită și de credincioșii comunei Păuliș după tradiția străbună. În Noaptea Sfântă, mulțime de cre­dincioși au participat, ca în fiecare an, la Slujba de Înviere, cu atât mai mult cu cât, în acest an Sărbătorile Pascale au fost sărbătorite şi de către ortodocşi şi de către catolici la aceeaşi dată.
În plus, cu ocazia sărbătoririi Paștelui, la Căminul Cultural din Păuliș, s-a desfășurat un deosebit spectacol de muzică și dansuri populare. Au participat ansamblurile „Armonia Mureșană” din Sâmbăteni și „Flori de mai” din Livada, ambele ansambluri fiind instruite de coregraful Radu Rașca. Gazdele spectacolului au fost „Podgorenii Păuliș”, mândria comunei Păuliș, instruiți de cunoscutul coregraf Ilie Macovei și coordonați de directoarea Căminului Cultural, Simina Dîmb. Tinerii dansatori au prezentat câteva suite de dansuri populare din mai multe zone ale țării precum: dans de Banat, suita de Ineu, suita de Făgăraș, Soroc, dans specific băieților, dans de Craiva, Crihalma, dans de fete ș.a.
Sala a fost plină de spectatori, părinți și bunici, care au recompensat dansatorii cu aplauze. Invitata specială a spectacolului, prezentatoarea Nicoleta Pavel a creat o atmosferă minunată pe toata durata acestuia.
Alături de dansatori și de spectatori, a fost și primarul comunei Păuliș, profesorul Nicoară Petru, care a ținut un discurs prin care a mulțumit dansatorilor prestația frumoasă de care au dat dovada.
„Este de apreciat talentul, dorința și eforturile acestor tineri și a instructorilor lor  de a continua frumoasa tradiție a dansului popular din această zonă și aplauzele spectatorilor spun că au reușit în demersul lor” a subliniat edilul.
Directoarea Căminului Cultural, Simina Dîmb a sublianiat, de asemenea, că: „se observă că acești tineri minunați iubesc folclorul românesc și tot ceea ce înseamnă cultura românească și asta mă face să fiu foarte mândră de ei”.
După încheierea spectacolului, de la ora 20,30 a urmat „Bal de Paște” cu soliștii Maria Rașca și Neluțu Morar.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.