În spiritul dezvoltării sentimentului de responsabilitate socială în rândul elevilor școlarizați de către Şcoala Naţională de Pregătire a Agenţilor de Penitenciare Tîrgu Ocna, prin Structura de învățământ Arad, s-a demarat o amplă campanie de donare de sânge. Continuând tradiţia ultimilor ani, în ziua de 9 octombrie 2018, 40 de elevi ai structurii de învățământ Arad au răspuns inițiativei conducerii, în colaborare cu Centrul de Transfuzii Sanguină Arad,  în scopul ajutorării semenilor și sprijinirea sistemului medical național, prin donarea de sânge. „Școala formează elevii în spiritul umanismului și respectului față de valorile sociale fundamentale, iar gestul de solidaritate al viitorilor agenți de penitenciare față de cei aflați în suferință dovedește că aceștia pot deveni modele de implicare civică pentru comunitatea din care fac parte”, spun reprezentanții Penitenciarului Arad.

Recomandările redacției