Campania electorală pentru alegerile locale se apropie cu pași repezi, dar cu toate acestea în lupta pentru conducerea Primăriei Arad se conturează doar un singur candidat cu șanse. Este vorba
despre actualul primar Gheorghe Falcă, care se află în fruntea autorităților locale din municipiu începând cu 2004. A fost un primar cu bune și cu rele, care a reușit să fie primul edil-șef din municipiul Arad reales după Revoluție și apoi primul primar cu două mandate după 1989 ca urmare a faptului că Opoziția arădeană nu a fost capabilă să vină cu un competitor serios. Cu toate acestea, dacă stăm să privim puțin în urmă, acum opt ani și acum patru ani, existau mai mulți doritori cu nume să intre în bătălia cu Falcă decât în momentul de față, când, dintre cei care au anunțat că vor să intre în focul luptei, doar fostul deputat Ciprian Luca este o persoană cu o anumită notorietate. În 2008, în lupta pentru fotoliul de primar s-au înscris fostul edil-șef Dorel Popa; viceprimarul de atunci, Tiberiu Dekany;  Dorel Căprar, actual deputat și președinte al PSD Arad și fostul primar Paul Valentin Neamț, iar în 2012, fosta deputată Lia Ardelean; fostul prefect Gavril Popescu și Claudiu Cristea, consilier local pe atunci, și unul extrem de vocal. Bineînțeles, UDMR a avut și în 2008 și în 2012 un candidat, în persoana lui Le­vente Bognar, un politician foarte cunoscut, dar acesta nu a avut niciun moment șanse reale decât la postul de viceprimar, pe care și l-a negociat de mai multe ori și pe care și-l va negocia, mai mult ca sigur și acum, mai ales dacă Primăria va fi câștigată de Falcă. În situația în care primarii vor fi aleși și anul acesta într-un singur tur, persoanele aflate pe funcție au prima șansă. Mai mult, orice candidat care nu este de natură să pună probleme vine în sprijinul primarului pentru că împiedică ca voturile să ajungă la un competitor cu șanse, nu că ar exista așa ceva la Arad în momentul de față, și astfel Bognar îi va face un mare serviciu lui Gheorghe Falcă, la fel cum va proceda fiecare candidat fără nume sau provenind de la o formațiune mai mică.
Pentru a putea spera la postul de edil-șef în municipiul reședință de județ, Opoziția arădeană ar cam trebui să se trezească, deși este cam târziu. Astfel, toate formațiunile politice care s-au manifestat critic la adresa modului în care este administrat Aradul trebuie să facă ceva concret. În primul rând trebuie să găsească un candidat care să reprezinte ceva în ochii electoratului, să cadă de acord să-l sprijine doar pe el și apoi să înceapă să-l promoveze serios, pentru       a-i face cunoscut mesajul. Dacă politicienii Opoziției nu se vor trezi nici în al 12-lea ceas, din punctul meu de vedere își vor pierde dreptul de a-și mai da cu părerea în ceea ce privește municipiul, iar Falcă va câștiga un nou mandat. Că e bine, că e rău, doar viitorul o poate spune. Eu mă mulțumesc doar să constat că în Arad mai sunt încă foarte multe probleme de rezolvat, că unele au fost rezolvate după ureche, iar altele au fost amânate, iar cei care au avut în principal de suferit au fost oamenii de rând, adică cei chemați să pună ștampila pe buletinul de vot, nu politicienii.

Recomandările redacției