capataargÎmprumutat de la UTA, Alexandru Capătă a făcut un tur satisfăcător în tricoul divizionarei a treia, Naţional Sebiş. Atacantul de 21 de ani a înscris patru goluri, a oferit două pase decisive şi a obţinut şi două lovituri de la 11 metri transformate de colegii săi, însă a avut şi momente mai puţin bune. Pe lângă câteva ratări importante, fostul pecican a făcut un gest reprobabil la ultimul său meci pentru formaţia din oraşul de pe Crişul Alb, cel cu Olimpia Satu Mare, când şi-a aruncat tricoul la pământ în momentul schimbării. „Nu cred că am fost pus pe liber datorită acelui gest. Poate, a contat şi el, dar ştiam dinainte că cei din conducere sunt nemulţumiţi de mine, dar şi de alţi jucători. În fine, consider că mi-au făcut un bine, căci atmosfera devenise irespirabilă la Sebiş, cel puţin în ultima lună din tur. Ne certam foarte mult între noi, dar asta şi pentru că existau destule neajunsuri la club. Aşa că nu mă deranjează faptul că am fost trecut pe lista neagră, mai ales că omul la care am ţinut cel mult la Sebiş, e vorba de antrenorul Roland Nagy, m-a iertat şi m-a înţeles după ce mi-am cerut scuze pentru cele întâmplate la meciul cu Satu Mare”, a afirmat Capătă.
În momentul în care îşi încheie conturile cu Sebişul, tânărul „vârf” se întoarce la echipa emblemă a Aradului. „Nu am vorbit cu nimeni de la UTA deocamdată, dar ştiu că trebuie să mă prezint la reunirea lotului pe 16 ianuarie. Aş minţi dacă aş spune că cele patru luni petrecute la Sebiş nu mi-au făcut bine, căci am jucat constant şi am adunat meciuri oficiale în picioare, însă dacă nu voi reuşi să mă impun şi la UTA acum nu am făcut mare lucru”, recunoaşte Capătă, care vede cu ochi buni întinerirea masivă a lotului „textilist”.
„Eu cred că ar fi fost bine ca această împrospătare a echipei să fii venit mai repede, dar nu ar fi târziu nici acum. Conducerea şi antrenorii nu vor regreta că le vor da şansa tinerilor să demonstreze ce pot, sper să fiu şi eu printre aceştia”, a încheiat „textilistul”, care are la activ patru goluri pe scena eşalonului secund.

Recomandările redacției