În această perioadă, acum 96 de ani, de la Arad se dădea startul desăvârşirii statului naţional unitar român. Aşezarea Aradului pe onoranta poziţie de capitală politică a românilor transilvăneni – în ultimii ani ai secolului al XIX-lea, dar mai ales în primele două decenii din secolul următor – a reprezentat o încununare a activităţii naţionale de excepţie care se făcea, în acele vremi, prin părţile noastre. După ce Blajul a aprins făclia înaltei noastre trăiri naţionale, luminând calea Romei străbune şi altarul Câmpiei Libertăţii, Sibiul a preluat această nobilă făclie a românismului şi, începând cu marele Andrei Şaguna, a purtat-o până la Memorand. După întemniţarea memorandiştilor, începând cu organizarea Congresului naţionalităţilor de la Budapesta, făclia naţională va fi preluată de către arădeni, care o vor purta până la întemeierea României Mari. Cea de-a doua Tribună, ctitorită la începutul anului 1897 în oraşul aşezat la confluenţa Banatului, Ungariei şi Transilvaniei, va trezi spiritul naţional până în cele mai îndepărtate cătune româneşti din întreg arealul etnic, postulat de către marele nostru poet naţional ca întinzându-se între Nistru şi Tisa. Banca Victoria, a doua bancă românească din Transilvania, după Albina sibiană, va contribui şi ea la ridicarea Aradului, sus­ţinând cu predilecţie iniţiativele econo­- mice şi culturale ale românilor de aici. Nu în ultimul rând, Episcopia ortodoxă şi Preparandia arădeană – cu ambele sale componente, pedagogică şi teologică – vor contribui la impunerea oraşului de pe Mureş între celelalte oraşe bănăţene şi ardelene. Congruenţa politică a grupărilor neoactiviste de la Orăştia şi Arad vor grăbi intrarea românilor transilvăneni în Parlamentul de Budapesta, cu program naţional, iar Aradul va deveni, oficial, reşedinţa Partidului Naţional Român. Aici, la Arad, în paginile Tribunei Poporului, Tribunei şi Românului se vor reuni aproape toţi marii scriitori şi oameni de cultură din teritoriile locuite de români: A.D. Xenopol, Ioan Slavici, Ilarie Chendi, Ioan Bianu, Octavian Goga, Eugen Brote, George Coşbuc, Vasile Alecsandri, Vasile Lucaciu, Vasile Mangra, Vasile Goldiş, Ştefan Cicio Pop, Ioan Mihu, Cincinat Pavelescu, Ioan Luca Caragiale, Nicolae Iorga, Ioan Russu-Şirianu, Onisifor Ghibu, Gheorghe Ciuhandu, Nicolae Oncu, Gheor­ghe Pop de Băseşti, Ioan Montani, Roman Ciorogariu, Alexandru Vaida Voievod, Iuliu Maniu şi atâţia alţii. După cum spunea Călinescu în postfaţa Istoriei Literaturii Române, marii scriitori şi oameni de cultură sunt păzitorii solului etnic, grănicerii românismului din spaţiul carpato-danubiano-pontic.

Recomandările redacției