rusuDin păcate, întâlnirea lui Adi Rusu cu cei de la Pandurii Târgu Jiu are loc doar dincolo de gazon. Căpitanul Șoimilor Pâncota ratează meciul din Cupa României datorită accidentării grave din prima etapă. Totuși, Rusu nu rămâne impasibil: după UTA și Rapid, s-a făcut „pandur”, din 2007 până în 2013 (un intermezzo de un an la FC Brașov).
„Dacă tot era să picăm cu o echipă de Liga 1, mă bucură foarte tare că sorții au ales așa. Mă leagă foarte multe amintiri plăcute și o mare parte din viața mea rămâne la Târgu Jiu. Mă bucur că mă reîntâlnesc cu foștii colegi și cu staff-ul tehnic de care am fost foarte atașat atunci când am lucrat împreună. Va fi o experiență frumoasă pentru mulți dintre colegii mei de aici”, a afirmat apărătorul arădean.
Fostul său antrenor, Petre Grigoraș, s-a arătat încurcat de turul de forță pe care ai săi vor fi nevoiți să-l facă pentru trei meciuri în șase zile. Duminică, Pandurii sunt la Giurgiu, pentru meciul cu Astra, marți sau miercuri vin la Pâncota, iar vinerea viitoare joacă pe propriul teren cu Oțelul Galați.
„Pentru noi primordial e campionatul dar vrem să ne calificăm mai departe şi în cupă. Nu avem aeroporturi să ne deplasăm cu avionul, va fi dificil cu transportul, după meciul cu Astra vom reveni imediat la Târgu Jiu şi a doua zi vom pleca spre Arad”, a comentat fostul atacant. Conducerea Pandurilor i-a contactat pe pâncotani pentru a le propune desfășurarea meciului la Târgu Jiu, dar condu­cerea Șoimilor nu a dat curs ofertei.

Recomandările redacției