Cariera din Lipova continuă să exploateze deși administratorul său se află sub control judiciar

0
643

Cariera din Lipova se confruntă cu foarte mari probleme, din moment ce administratorul acesteia tocmai ce a fost eliberat din arest și se află sub control judiciar. Cu toate acestea, cariera continuă să exploateze, fără a se tine cont în vreun fel de lege.

Administratorul carierei, Dan Săndulescu, în vârstă de 51 de ani, din Piteşti și fost polițist, are probleme cu legea. Acesta a fost reținut pentru evaziune fiscală și spălare de bani de poliţiştii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice Argeş.

După mai multe cercetări, s-a stabilit că, în perioada 2012-2015, Dan Săndulescu, în calitate de administrator a unei societăţi comerciale, s-ar fi sustras de la plata obligaţiilor fiscale, prin evidenţierea în actele contabile a unor cheltuieli, fără a avea la bază operaţiuni reale, cauzând un prejudiciu de peste 1.750.000 de lei, împreună cu încă o persoană aflată în aceeași situație.

Anchetatorii au stabilit că Dan Săndulescu ar fi transferat o sumă de bani din contul unei firme, la o altă firmă. După aceea, o parte din bani au fost virați înapoi în primul cont. Oamenii legii cred că este vorba de o tranzacție fictivă cu scopul de a se sustrage de la taxele și impozitele datorate la stat, dar și cu scopul spălării de bani.

Dan Săndulescu, fost polițist la Serviciul Rutier Argeș, după ce a petrecut o noapte în arest, a fost plasat sub control judiciar, pe o perioadă de 60 de zile. În urmă cu doi ani, în luna octombrie, la firmele acestuia au avut loc percheziții tot pentru evaziune fiscală și spălare de bani, numai că de această dată lucrurile au devenit mult mai clare.

Văzând ceea ce se întâmplă trebuie să amintim că, în urmă cu doar câteva luni, tot în ziarul nostru a apărut o știre cu privire la deranjul pe care îl provoacă această firmă.

După cum se ştie, carierele de piatră reprezintă o adevărată bătaie de cap pentru vecini, dacă cei care le exploatează nu respectă anumite reguli. Mai mult, există şi cariere pot fi o pacoste şi pentru alte exploatări de piatră. Veţi vedea în cele ce urmează de ce.

Atunci când ai de transportat diferite mărfuri cu maşini de mare tonaj, acestea vor avea un efect asupra drumului cu care vin în contact. Fie că vorbim despre praf, fie despre noroiul lăsat pe carosabil în zilele ploioase. Mulţi locuitori ai oraşului Lipova au ajuns să fie nemulţumiţi din această cauză, după cum în această situaţie sunt şi şoferii care circulă pe DN7, când noroiul ajunge pe şosea, punând în pericol siguranţa circulaţiei. Oamenii arată cu degetul înspre două cariere de piatră, dar la o privire mai atentă veţi vedea că una dintre ele nu are nicio vină“.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.