Cărțile de identitate își vor schimba fața: se vor elibera de la 12 ani

0
134

Cărțile de identitate își vor schimba fața de anul viitor, iar un proiect în acest sens a intrat deja în dezbatere publică.

De anul viitor ar urma să fie obligatoriu ca toată lumea să aibă buletin de la 12 ani, iar noul act va arăta ca un card bancar și va include un CIP.Cărțile ar urma să conțină date precum certificat digital pentru semnătură electronică și date precum amprente digitale. Astfel ar putea fi folosite și ca și carduri de sănătate.

Proiectul postat pe pagina Ministerului de Interne precizează că cetățenilor români li se eliberează acte de identitate: începând cu vârsta de 14 ani, până la data asigurării infrastructurii tehnice necesare eliberării cărții electronice de identitate și începând cu vârsta de 12 ani, de la data asigurării infrastructurii tehnice necesare eliberării cărții electronice de identitate.

Opțional, se poate elibera carte electronică de identitate înainte de împlinirea vârstei de 12 ani, la solicitarea unuia dintre părinți, a reprezentatului legal, a persoanei desemnate din cadrul serviciului social public sau al unui organism privat acreditat, destinat protecției speciale a copilului, separat temporar sau definitiv de părinți, unde se află minorul, sau a persoanei căreia i-a fost dat în plasament copilul.

În nota de fundamentare a proiectului de ordonanţă, se explică de ce a fost introdusă obligativitatea obţinerii actelor de identitate de la vârsta de 12 ani.

„În contextul în care Regulamentul (UE) 2019/1157 introduce obligativitatea existenței în cadrul cărții electronice de identitate a unui suport de stocare de înaltă securitate, care conține o imagine facială a titularului cărții și două amprente digitale, în modele digitale interoperabile, în temeiul căreia cetățeanul își exercită dreptul la liberă circulație, dar stabilește posibilitatea ca statele membre să poată excepta de la obligativitatea prelevării amprentelor persoanele în vârstă de până la 12 ani, în scopul corelării termenelor impuse potrivit cadrului normativ intern cu termenele impuse de Regulament și pentru a asigura cunoașterea structurii populației, este necesară impunerea obligației de solicitare a actului de identitate de la vârsta de 12 ani, corelativ cu reglementarea posibilității de eliberare a cărții electronice de identitate de la naștere“.

De asemenea, există reglementarea posibilității de eliberare a cărții electronice de identitate de la naștere (n.a prin excepție de la regula eliberării actului de identitate începând cu vârsta de 12 ani), are în vedere simplificarea procedurilor pentru exercitarea dreptului la liberă circulație în spațiul UE.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.