Articole recomandate

Drumurile spre cartierele Via Carmina şi Europa se redeschid. Noi termene pentru amenajarea acceselor

Situația drumurilor de acces la Via Carmina și Europa a stârnit o adevărată tevatură din care, numai arădenii au avut de suferit, și în trecut și în prezent. Odată tranșată problema, pe masa Prefecturii, s-a ajuns la un plan pentru amenajarea drumurilor, ceea ce presupune noi termene pentru dezvoltator (dezvoltator care până acum nu a respectat niciun termen pentru accese)….

citește mai mult »

ARTHUR – tânărul artist care surprinde

La doar 14 ani, Arthur Horeanu își croiește drumul de tânăr artist. Elev al Școlii Populare de Arte din Arad, acesta a urmat secția canto a profesoarei Claudia Ștesco. Arthur a întors toate scaunele la Vocea României Junior (PRO•TV), unde a avut o interpretare apreciată de jurați și public. A reușit astăzi să se clarifice în semifinală. În anii trecuți, a urcat…

citește mai mult »

Agricultorii – sub procedura riguroasă de verificare a suprafețelor

Peste 8.000 de suprapuneri între parcelele fermierilor au fost identificate de reprezentanții Agenției de Plăți și Intervenție în Agricultură, după preluarea cererilor pentru subvenții pe suprafață. Modalitatea prin care se fac verificări este precisă, astfel că, neregulile și neconformitățile nu scapă neobservate. Mare parte a suprapunerilor – susține conducerea APIA, a fost soluționată. Cât privește controalele, agricultorii care au primit…

citește mai mult »

Pesta porcină din Bihor – risc de extindere la Arad. Autoritățile iau măsuri

Aradul este în pericol de pestă porcină, întrucât în județul vecin – Bihor, nu sunt doar cazuri de infectare, ci focare care se extind. Autoritățile au pregătit un plan de măsuri în caz că în județul nostru vor apărea focare de pestă porcină africană. Prefectul Județului Arad, Florentina Horgea, împreună cu comisarul şef de poliţie, Nicolae Bătrîn, adjunct al șefului…

citește mai mult »

Prefectura intervine în problema drumurilor către cartierele Via Carmina și Europa

Situația creată în cartierele Via Carmina și Europa a luat amploare, iar Prefectura a convocat o întâlnire pentru căutarea unei soluții. Mai precis, accesele către aceste cartiere din zona Vladimirescu Vest au fost blocate după ce, Direcția Regională de Drumuri și Poduri Timișoara a solicitat în repetate rânduri amenajarea intrării. D.R.D.P. a cerut dezvoltarea intrării către aceste cartiere, printr-un sens…

citește mai mult »

Pe mai multe drumuri din județ se derulează lucrări de reparații

Pentru că vremea nu a fost prielnică lucrărilor de reparații la drumuri, reabilitarea unor tronsoane a început abia luna aceasta. Consiliul Județean Arad a anunțat că a demarat lucrările de tratamente bituminoase pe unele drumuri județene. Conducătorii auto trebuie să știe că se lucrează pe drumul județean de legătură dintre Drumul Național 7 și comuna Semlac. Aici au început lucrările…

citește mai mult »

Proiectul pentru Centura Municipiului – în fază de consultanță

Proiectul pentru terminarea șoselei de Centură a municipiului ajunge în sfârșit în consultanță. Este vorba de cel mai mare proiect al Consiliului Județean care, desigur, ar urma să fie finanțat din bani europeni. Proiectul în valoare de 45,8 milioane de euro a fost depus spre finanţare săptămâna trecută pe Programul Operațional Regional (POR). Acesta prevede finalizarea șoselei de centură a…

citește mai mult »

CJA solicită peste 13 milioane de lei – fonduri nerambursabile, pentru serviciile medicale în ambulatoriu

Asistența medicală în regim ambulatoriu – adică fără internare, este o problemă la nivel de municipiu și județ. Spitalul Județean și secțiile acestuia sunt aglomerate întotdeauna, arădenii încercând să se trateze așa, fără să plătească, cu bilet de trimitere de la medicul de familie. De asemenea, mulți pacienți vin trimiși de la medicii specialiști, pe alte secții. Astfel, eficientizarea serviciilor…

citește mai mult »

Podețul dintre Frumuşeni şi Aluniş – refăcut după lucrări la foc continuu

Dacă la final de săptămână, autoritățile anunțau că se lucrează intens la refacerea podeţului de pe drumul judeţean dintre Frumuşeni şi Aluniş, pentru ca circulația să fie reluată – lucrările au dat rezultate rapide. La câteva zile după distrugerea podețului de viitură, acesta a fost refăcut, chiar mai repede decât se estima. Starea vremii a fost favorabilă lucrărilor. Astfel, traficul…

citește mai mult »

Vânarea de porci mistreți – prioritară pentru prevenirea pestei porcine

O ședință a Comitetului Local de Combatere a Bolilor a fost convocată zilele trecute de Florentina Horgea, prefectul județului, pe problema virusului african de pestă porcină. Aradul este în pericol, întrucât, în județul vecin – Bihor există focare de pestă porcină. De asemenea, după cum se știe, sunt afectate alte județe din țară, numărul focarelor depășind 500. În aceste condiții,…

citește mai mult »

Unic în Europa: La Sântana a fost descoperită Cetatea Veche, pe o întindere mai mare decât a Troiei...

Ineditul se dezvăluie omului în locuri neașteptate uneori. O astfel de descoperire arheologică face ca județul nostru să dețină un loc unic în Europa. În zona orașului Sântana a fost descoperită o cetate veche datând probabil din Epoca Bronzului, ce se întinde pe o suprafaţă de 80 de hectare, fiind considerată o „Troia” a zonei Carpaţilor. Specialiștii spun că aceste…

citește mai mult »

Pesta porcină – apel la APIA și primării, pentru informarea fermierilor

Numărul focarelor de pestă porcină depășește 500, iar autoritățile sunt în alertă maximă. Fermierii arădeni sunt puși în gardă, iar primăriile au atribuția de a informa populația vizavi de virusul pestei porcine. Agenția de Plăți și Intervenție în Agricultură (APIA) Arad lansează un apel la nivel de județ, fiind trimise dispoziții administrațiilor de localități. Mai precis, conducerea APIA a primit…

citește mai mult »

Recomandările redacției