Sport

Tenis de masă: junioarele de la CSM, vicecampioane naționale!

În aceste zile au loc în sala de sport a Universității Aurel Vlaicu, acolo unde își are sediul și Academia Daniela Dodean, Campionatele Naționale de tenis de masă pentru juniori (U19). Echipa principală a clubului gazdă, CSM Arad, a reușit să termine concursul feminin pe echipe în poziția a doua. În componența Alesia Sferlea (revenită după o accidentare serioasă), Adela…

citește mai mult »

După 33 de ani, Napoli este campioana Italiei!

Sărbătoare în sudul Italiei! SSC Napoli a câștigat matematic Serie A, cu 5 etape înainte de final. Aseară, echipa antrenată de Luciano Spaletti avea nevoie de un singur punct în deplasare la Udinese pentru a se încorona cu titlul de campioană. Pe „Dacia Arena“ gazdele au deschis scorul în minutul 13 și se părea că napoletanii își vor amâna din…

citește mai mult »

Baschet feminin: FCC UAV Arad și-a schimbat antrenorul!

Ratarea finalei campionatului național este considerată până la urmă un eșec de către managementul celor de la FCC UAV Arad și, cum se întâmplă de obicei, primul cap care cade este cel al antrenorului. Sigur, despărțirea de Bogdan Bulj a fost „împachetată“ frumos într-un comunicat pe care îl redăm integral, pentru că nu se știe niciodată când cele două părți…

citește mai mult »

Liga 3: Echipele arădene și-au pus piedici între ele

Runda cu numărul 6 din play-off-ul respectiv play-out-ul ligii a treia a scos în evidență nivelul de rivalitate, combativitate și, de ce nu, fair play care domnește între echipele din județul Arad. Dacă unii s-ar fi așteptat la jocuri de culise care să favorizeze echipe din același județ, iată că în Arad nu poate fi vorba de așa ceva. Astfel,…

citește mai mult »

Verdict în cazul lui Rareș Pop: oboseală cronică

Tânărul jucător al UTA-ei a fost investigat suplimentar atât azi noapte, după terminarea meciului cât și în cursul zilei de astăzi. Din fericire diagnosticul este unul care nu relevă nicio problemă gravă de sănătate, fiind vorba doar de o oboseală cronică. Efortul fizic făcut la meciuri și antrenamente au cauzat momentul care aseară a provocat spaimă în rândul tuturor celor…

citește mai mult »

Fără menajamente! Rednic a analizat prestațiile lui Milosevic, Iacob și Otele și a descris franc situația lui Willie...

Mircea Rednic este ca temperament și comportament exact opusul lui Laszlo Balint. Antrenor de „școală veche“, fostul fundaș al naționalei nu-i tratează pe jucători cu mănuși, nu apelează la stereotipuri corporatiste fiind generos atât în aprecieri cât și în critici individuale. Acestea, pigmentate cu umorul de care dispune din belșug, fac deliciul conferințelor și declarațiilor de presă. Dacă acestea sunt…

citește mai mult »

Rednic exuberant după prima victorie. A elogiat Aradul și a spus despre doi dintre adversari că… „e rândul...

Meciul de aseară a reprezentat debutul lui Mircea Rednic în fața suporterilor echipei pe care o antrenează. Sigur, cei 1000 de fani prezenți la Cluj i-au oferit o mică „avanpremieră“ legată de felul în care arădenii își susțin echipa dar aseară Rednic a avut ocazia să vadă la lucru nu doar jucătorii pe care-i pregătește ci și tifoseria arădeană. Iar…

citește mai mult »

Vești bune despre Rareș Pop: juniorul arădean și-a revenit. I s-a făcut rău din cauza stresului și a...

Așa cum v-am informat și din relatările live de la fața locului, partida din această seară dintre UTA și Hermannstadt a avut parte de un moment care a produs îngrijorare și chiar panică, atât în teren cât și în tribune. În minutul 71, la capătul unei acțiuni personale de toată frumusețea, Rareș Pop s-a prăbușit pe gazon inconștient, fără să…

citește mai mult »

Live Text: UTA – FC Hermannstadt 1-0 (Final)

În uralele publicului, Rareş Pop s-a întors la stadion fiind îmbrăţişat de colegi şi aclamat de toţi suporterii UTA câştigă după o repriză secundă în care a marcat repede iar apoi a reuşit să îşi ţină la respect un adversar fără vlagă şi fără idei Fluier final! Min.90+9; Oroian execută foarte bine o lovitură liberă la colţul lung, Iacob respinge…

citește mai mult »

Florin Iacob favorit să rămână titular și în partida de astăzi. Ce noutăți ar putea apărea în primul...

Una dintre surprizele lui Mircea Rednic la Cluj a fost titularizarea în poartă a lui Florin Iacob. Căzut în dizgrația lui Laszlo Balint, brașoveanul n-a mai prins echipa din 3 februarie de la înfrângerea 1-2 de la Ploiești cu Chindia. Schimbarea de antrenor precum și greșelile lui Kucher din ultimele două partide l-au readus însă pe fostul căpitan al UTA-ei…

citește mai mult »

Recomandările redacției