de Paul Krizner
Dragii mei cititori iată că a mai trecut un an de când v-am scris câteva gânduri despre Postul Mare, perioadă de pregătire pentru creștini, de curăție fizică și spirituală sau sufletească, perioadă pe care mulți dintre noi am uitat-o sau am neglijat-o, părând oarecum învechiți, sau demodați că mai ținem (fiecare după putință) post.
Totuși marele încreștinător al neamurilor, cel care la început persecuta pe creștini iar în drum spre Damas se convertise și anume Apostolul Pavel, trimite o scrisoare comunității creștine din Roma în care le spune: „Cel ce mănâncă să nu disprețuiască pe cel ce nu mănâncă; iar cel ce nu mănâncă să nu osândească pe cel ce mănâncă, fiindcă Dumnezeu l-a primit.”
În zilele noastre postul a devenit mai mult o dietă alimentară, s-a ajuns să se fabrice până și cașcaval de post ca să nu mai vorbim de crenvurști sau alte mezeluri pe bază de soia care să înlocuiască mezelurile de carne. Am avut ocazia să particip la diferite dineuri unde s-au oferit și mâncăruri de post sau mai bine zis aperitive de post, care mai de care mai delicioase. Păi dragii mei, după ce te îmbuibi cu atâtea minunății mai poți vorbi de post? Sau mai poți spune că ai postit?
Eu cred așa: postul nu înseamnă doar abținerea totală sau parțială de la unele alimente ci și împletirea cu rugăciune și fapte bune.
Degeaba ții post alimentar dar inima ta e plină de ură, de venin, degeaba nu mănânci carne dar judeci pe altul dorindu-ți să-l vezi lângă Hristos, nu în Rai ci răstignit, degeaba nu-ți aranjezi barba și părul (ca să vadă alții cât de postitor ești) și toată ziua umbli cu intrigi și
mârșăvii.
Când postim, cred că nu trebuie să știe nimeni că o facem, ba mai mult trebuie să ne comportăm firesc, asemeni ca în celelalte zile, nu cu nasul pe sus, mândri de funcția pe care o deținem ci cu gândul că într-o zi vom da socoteală pentru viața noastră.
Totuși postul nu trebuie văzut ca un lucru obligatoriu, vă mărturisesc, nu știu multă teologie, dar pot să spun un lucru cert și anume Biserica nu impune postul în viața creștinului ci-l propune ca un stil de viață. Când postești parcă și zvâcnirile interioare devin mai moi, asta cu o condiție, să nu te mai uiți la ANTENA 3, că acolo nu are nici o treabă postul cu prostul.
Ce pot să vă spun este că mulți îi judecă pe cei ce postesc din cauza slăbiciunii lor, nu pentru că nu pot să postească ci pentru că nu vor și în viziunea proștilor, cea mai bună apărare a atacul, deci să cășunăm pe cei ce postesc măcar așa nu zice nimeni nimic de noi că nu postim.
În concluzie cred că fiecare poate duce în dar lui Dumnezeu măcar o zi de post ca jertfă personală, că prea ne-am înrăit, ne-am dezumanizat, ne-am smintit și ne-am stricat la cap aruncând cu noroi în toate părțile și nu mai vedem nici măcar un licăr de lumină din cauza mizeriei din noi.
Acum, la început de Post Mare vă spun doar atât: important e nu ce mâncăm ci să nu ne mâncăm între noi. Post cu folos!

Recomandările redacției